Şcoala Generală Numărul 5 din municipiul Râmnicu Vâlcea va avea trei clase pregătitoare, în anul şcolar 2013-2014. Pentru că, unitatea de învăţământ e foarte căutată şi aici învaţă mulţi copii din localităţile vecine municipiului, conducerea şcolii a mai format încă o clasă pregătitoare. Mădălina Truşcă, profesoară la clasa pregătitoare spune că, toate cele 60 de locuri sunt ocupate. „În 2012-2013 am avut două clase. S-a mai format o clasă pregătitoare pentru învăţământul primar în 2013-2014 şi toate locurile sunt ocupate. Se observă un interes crescut al părinţilor, legat de aceste clase pregătitoare, după primul an în care a fost experimentată această metodă de predare”. La clasa pregătitoare copiii învaţă literele de tipar şi să socotească până la 10. Se desenează mult şi se cântă. Copiii nu primesc note, nici calificative sunt stimulaţi prin steluţe. Nu se dau teme pentru acasă. „Totul se face prin joc. Avem ore de engleză şi sport, plimbări în aer liber, mergem şi la teatru”. Aceste activităţi îi ajută pe copiii să se acomodeze mult mai uşor în clasa întâi, unde vor scrie literele de mână, trec la socoteli serioase şi vor studia mai multe materii. Munca cu cei mici e solicitantă, dar e şi foarte frumoasă. „Trebuie să ai foarte multă răbdare ca să faci faţă. Eu îi alint grupa iepuraşilor”, precizează Mădălina Truşcă. În perioada 10- 15 iunie 2013, Mădălina Truşcă participă la Bucureşti, la un curs de formare finanţat din fonduri europene „ Împreună cu copiii pentru un debut şcolar de calitate-instrumente didactice pentru preşcolarii din grupa pregătitoare”.