287 total views

…și vedem că problemele care îi sunt aduse la cunoștință se rezolvă fără tergiversare, având tot timpul soluții pentru rezolvarea lor.

Să nu uităm ce tunuri au fost îndreptate către prefectul Costea, fiind zi de zi ținta atacurilor chiar înainte de a accede la fotoliul Guvernului în teritoriu, de media locală, și nu numai, pentru care cât timp a fost primar (2 mandate) nu a existat, dar dintr-o dată aceasta știa despre el și ce „lapte a supt de la mă-sa”.

În ciuda acestor atacuri Costea demonstrează că este un prefect cu viziune și soluții la toate problemele cu care județul se confruntă. Ultimul comunicat de presă remis pune în valoare experiența acumulată în administrația locală. Pentru el cetățenii județului au aceiași prioritate, în rezolvarea problemelor, de care au beneficiat și cetățenii din Lungești care datorită lui au o comună care a avut parte de o dezvoltare europeană într-un timp extrem de scurt. Ce a făcut Costea la Lungești în două mandate nu a făcut Concioiu la Gușoieni în 5 mandate…

Costea, marți 4 februarie, a efectuat o vizită inopinată pe DN 7, în punctele critice din localitatea Câineni și în special la Robești, unde anul trecut au avut loc mai multe accidente în urma cărora și-au pierdut viața mai mulți oameni.

În zona respectivă, din dispoziția lui, încă de la începutul lunii ianuarie, au fost montate benzi rezonatoare și indicatoare de presemnalizare și semnalizare a trecerii de pietoni în apropierea căreia s-au produs evenimentele rutiere, urmând ca în perioada următoare să fie stabilite împreună cu ceilalți factori de decizie și alte măsuri pentru a-i determina pe conducătorii auto care tranzitează localitatea să circule prudent și să reducă viteza până la limita legală.

De asemenea, tot Costea a dat dispoziție să se efectueze lucrări de reparații a căilor de acces pietonale pe podul de peste Olt din comună (DN 7D), care nu au mai fost reparate de circa 7 ani. Mai mult, unul din trotuare a fost finalizat, iar cel de-al doilea parțial.

În 7 ani de zile câți prefecți a avut Vâlcea? De ce nici unul nu a rezolvat această problemă? A trebuit să vină Costea de la Lungești ca să nu mai moară oameni pentru că, de exemplu, predecesorul său Florian Marin era în teren doar pentru poze, iar ședințele lui se terminau de fiecare dată fără a avea un rezultat.

O problemă este și accesul în satul ”Peste linie”, iar în urma vizitei în zonă a prefectului Costea, a rămas stabilit ca acesta să rămână în continuare blocat pentru autovehicule și atelaje. Pentru autoturisme s-a identificat o altă variantă – un drum industrial, aflat în proprietatea Hidroelectrica, ce pleacă din dreptul gării Câineni și care, în baza unui protocol, va fi preluat în domeniul public al comunei Câineni și reabilitat cu fonduri pe situații de urgență.

Observăm că soluțiile găsite de Costea NU au putut fi găsite și de alții și ne întrebăm de ce? Incompetență, nepăsare, prostie sau toate la un loc? Cert este că prefectul Costea rezolvă problemele lăsate de Marin, nu de altcineva!

Concluzia?

Pe masa prefectului sunt multe probleme de rezolvat, probleme care NU au apărut în mandatul său, ci, cum spuneam, au fost preluate. Și rând pe rând când ele vor fi rezolvate vom înțelege ce dezastru a găsit în instituție prefectul Costea. Foarte mulți cetățeni au sesizat Instituția Prefectului pentru un sprijin în rezolvarea problemelor cu care se confruntă și au rămas cu sesizarea. Vom urmări îndeaproape activitatea prefectului Tiberiu Costea pe care o vom lăuda și critica în agală măsură.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.