60 total views

Florică era un prosper om de afaceri. Era, pentru că meandrele tranziţiei spre nicăieri precum şi bunii săi prieteni l-au cam împins spre…faliment aşa ca să cunoască şi el ce înseamnă capitalismul sălbatic şi tovarăşii de cumetrie. Florică avea mai multe firme, printre care şi SC T….I… SRL Înfiinţată în anul 2004, iniţial se ocupa cu transportul de mărfuri, pentru ca mai apoi unicul acţionar să-şi deschidă un magazin la gară profilat pe desfacerea de produse abrazive, lacuri, vopsele şi materiale tehnico sanitare, într-o perioadă în care afacerile de acest tip făceau top rating pe piaţă.

Ca orice investitor serios ce miroase de la o poştă o afacere bună, împreună cu un prieten, plecat spre ţări mediteraneene, pun mână de la mână ceva dolărei şi cumpără la un preţ mai mult decât bun Conacul Oromolu de la Păuşeşti Măglaşi, de la Florin Oromolu şi Eliza Paşalega, stabilită în Elveţia, descendenţii fostului proprietar, care revendicaseră şi obţinuseră imobilul, în condiţii destul de nebuloase. Asta pentru că în conac, funcţiona o secţie de psihiatrie-nevroze, a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi potrivit Legii 10 /2000, imobilele cu destinaţia de sănătate publică nu se puteau restitui la acea dată, urmând ca persoanele îndreptăţite să primescă despăgubiri. Acum şi despre „îndreptăţire” este o poveste lungă, încâlcită şi complicată. Revendicatorii, în fapt numai Florin Oromolu, după unchiul său, având şi împuternicirea surorii sale, Eliza stabilită de ani buni în Elveţia, se judecaseră cu spitalul în mai multe procese, dar şi cu statul român şi pierduseră pe aceleaşi considerente, mai ales că statul făcuse investiţii serioase ( a construit un pavilion administrativ anexă, o centrală termică, renovare ş.a.a).. Başca faptul că autorul defunct al proprietăţii, fost secretar de stat şi ministru la Finanţe în perioada interbelică făcuse un act de partaj voluntar în 1946, înainte de a muri, cu fiecare dintre cei doi fraţi ( unul a trăit la Dăeşti şi unul la Băbeni –Slăviteşti, azi Şirineasa) şi lăsase restul proprietăţii, soţiei sale Margot Oromolu, emigrată şi decedată (fără urmaşi), se pare în Argentina, astfel încât nepoţii de frate nu prea mai aveau vocaţie succesorală. Un întreg lanţ al slăbiciunilor şi investiţiilor bugetare s-a declanşat în 2001-2002, perioada restituirii „de bună voie” a celebrului conac. Pentru a muta secţia de psihiatrie, autorităţile competente ( sic!) l-au mutat întâi de la spitalul nr. 2 Rm Vâlcea ( spitalul vechi) pe doctorul Scăunaş cu secţia de gastroenterologie cu tot, la Maternitate. Pentru că ăsta era încăpăţânat, nu voia să se mute, i-au modernizat spaţiul cu faianţă şi termopane. Au amenajat tot pe bani publici şi secţia de psihiatrie mutată de la Păuşeşti. Pentru că îi păcăliseră pe preacinstiţii clerici şi ierarhi ai Episcopiei şi pe alţii mai naivi că vor muta în locul „glumeţilor” asistaţii social evacuaţi din azilul de bătrâni de la Mânăstirea Sărăcineşti, sat Valea Cheii, com. Păuşeşti Măglaşi, lăcaşul revenind Episcopiei, alţi bani altă distracţie pe bani publici să le pregătească ăstora alte locaţii. Toată schema asta pentru ca să rămână gol conacul, neocupat şi astfel să poată fi retrocedat prietenilor cu suflet mare şi aplecare pentru patrimoniul cultural naţional, de care aparţinea vila înconjurată de un parc şi 60 000 mp teren. Conacul a fost ridicat în perioada 1910-1914 în stil neoromânesc, după planurile celebrului arhitect Petre Antonescu, cel care a proiectat între altele şi Primăria Capitalei. Cresc afacerile, creşte dolarul, cresc şi ambiţiile lui Florică. El dorea să înfiinţeze un centru terapeutic de relaxare şi tratament într-o pensiune de 5 margarete, locaţia fiind perfectă.

NU-I PENTRU CINE SE PREGĂTEŞTE…

Florică a refuzat între timp oferte de vânzare de peste 400 000 de euro, visând frumos şi neducând-o tocmai greu. Greutăţile au început să apară la restaurare. Fiind imobil de patrimoniu, nu se putea modifica, proiectul de restaurare şi execuţia lucrării, trebuiau făcute de firme special avizate de Ministerul Culturii, astfel încât preţul creştea de câteva zeci de ori. După ani de chin şi de speranţă, Florică lasă baltă proiectul cu tavanele dărâmate pe jumătate, moment în care apare salvator el, prietenul bun al lui Florică, Aurică. Cum prietenul la nevoie se cunoaşte, l-a pus să-l roage pe vreunul de la Banca Naţională să cumpere naibii imobilul pentru că, nu-i aşa, tot fusese construit şi stătuse în el un strămoş al finanţelor româneşti. Îi promite ăsta, Aurică, marea cu sarea, da-l minte de stinge. Nici nu se ştie dacă a ajuns vreodată pe la BNR. După atât amar de aşteptat, Florică, la sfatul lui Aurică, intră cu firma pe care trecuse imobilul în faliment şi-l execută DGFP la un preţ ridicol pentru valoarea imobilului. Rămâne Florică cu buzele umflate, falit, cu speranţele distruse, başca un prieten, Aurică, lipsă. BNR a achiziţionat apoi imobilul sub preţul pieţii, de la DGFP. Aştia ştiu să facă afaceri, cu grijă pentru banul public bre, nu săracul de Florică care s-a luat după Aurică. (George Danielescu)

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.