Loading

ASOCIEREA ROMPREST ENERGY SRL – COMPANIA ROMPREST SERVICE SA – LA SPRL MOCANU SI ASOCIATII, in calitate de Reclamant si MUNICIPIUL RM. VALCEA – PRIN PRIMAR, in calitate de Parat, se afla in instanta din 4 octombrie 2019, la Sectia – Contencios Administrativ și Fiscal, obiectul dosarului fiind litigiu privind achizitiiloeCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

…preventiv, întreabă judecătorul de caz care a considerat mai mult decât necesar obținerea unui răspuns oficial cu numărul de zile executate, de la Biroul Executări Penale. În asentimentul acestuia a fost și procurorul de caz Streza Laurențiu și reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice. După 2 ani de zile, astăzi a avutCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

…totul în această perioadă, când proiectele propuse pentru investiții au fost votate în unanimitate de consilierii județeni. O parte din finanțarea acestor lucrări vine de la Consiliul Județean, mai ales pentru reabilitarea DJ 703 L unde pe o porțiune de drum deja s-a turnat asfalt. Ca drumul să poată fiCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea urmează să-și exprime acordul, sau nu!, cu privire la achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Teatrului Municipal „Ariel”, în două dosare civile. Primul dosar se află pe rolul Tribunalului București – 25240/3/2021 – având ca obiect contestație decizie de sancționare, relcamanți fiindCitește mai multe ->

Distribuie