50 total views

Comuna Stoeneşti din judeţul Vâlcea a avut şi are probleme în urma ploilor torenţiale de săptămâna trecută. Primarul comunei, Gheorghe Dumbravă, este foarte supărat pe autorităţile judeţene şi pe politicienii care trec prin comuna doar când sunt campanii electorale, iar apoi se fac nevăzuţi. Când sunt probleme susţine că, deşi cere de multe ori ajutor, majoritatea rămân la stadiul de discuţii.

“Podul pe Drumul Judeţean 646 – Stoeneşti – Bărbăteşti, pod în vecinatatea primăriei, stă să cadă, iar mai grav decât atât, în satul Budurăşti, un cătun cu 25 de gospodării este total izolat, în sensul că apa fiind foarte mare eroziunea pe ambele maluri a mâncat digurile de susţinere. Probleme avem şi pe DJ 651 – Stoeneşti-Păuşeşti-Măglaşi care leagă drumul spre Olăneşti, tot aşa, la ieşire din sat, datorită eroziunii drumul este în pericol de a fi închis.
Am documentaţie făcută în trei puncte – Dumbrava, Davidescu şi Dinescu, unde cei de la SGA au spus că este aprobată lucrarea şi că se vor apuca de lucru, dar de când au fost dumnealor aici la solicitarea mea şi până la ultima ploaie s-a accentuat totul şi nu ştiu dacă la următoarea ploaie va mai rezista. Tot pe DJ 646, în satul Dobriceni, pe o porţiune de 70 m drumul este închis, deoarece este rupt şi sunt alunecări de teren în acea zonă, totuşi, pot spune că sunt norocos că avem variantă ocolitoare.

Autorităţile ne-au ajutat abia alaltăieri cu 150 de litri de motorină într-un butoi, în rest… doar de la RAJDP a venit un domn director, dar în rest nimeni, chiar şi în condiţiile în care aici la Stoeneşti am avut un bărbat de 40 de ani dat dispărut. Am avut foarte mare tam-tam din această cauză, am fost acuzat că nu-l căutăm deşi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Şi, în aceste condiţii, nu mi-a venit nimeni în ajutor, nu i-a sensibilizat nimic, nu i-a mişcat nimic. Sunt de acord că alte localităţi au probleme mult mai grave, dar chiar şi aşa să nu vină nimeni să te vadă, să vadă stadiul în care eşti, să te întrebe măcar dacă ai nevoie de ceva, mi se pare strigător la cer, dar…”

Primarul comunei Stoeneşti mai spune că parlamentarii care în campanie au venit şi au cerut sprijin pentru a fi votaţi foarte rar spre deloc dau prin comună şi nu-l ajută cu nimic. “A venit dl. Niţu acum trei zile pentru că a auzit că am un dispărut, dar nu am apucat să îi arăt nimic pentru că era foarte grabit… pe dl. Vlădoiu nu l-am văzut de la campania pentru europarlamentare şi poate că o să-l mai văd la prezidenţiale, probabil, nu ştiu…”

La finalul discuţiei, l-am întrebat pe primarul comunei Stoeneşti dacă are vreun mesaj pentru autorităţi şi ne-a spus că da: “FĂRĂ CUVINTE!… Eu le-aş sugera să-şi scrie pe o foaie DEMISIA, să plece acasă şi să vină în locul lor oameni mai competenţi. Părerea mea! Altă soluţie nu cred că este!”

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.