1,421 total views

Un exemplu elocvent pentru cum se îngroapă viitorul tinerilor din orașul nostru îl reprezintă parcarea care se construiește în fața Casei Științei. Și am scris câteva episoade, dar revenim, că doar am promis.

Spuneam că avem una bucată Consiliu Local care a încheiat, la ordinul lui Gutău, stăpânul orașului, un protocol cu Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea, prin care administrația publică locală urmează să cheltuie 1 milion de euro, împrumutați, pentru a construi o parcare în fața obiectivului Casa Științei. Întemeiat ridicăm niște întrebări:

  1. Cine, cum și pe ce criterii a stabilit oportunitatea construcției acestei parcări ?

  2. Cine, cum și pe ce criterii a stabilit urgența realizării și a decis că este cazul să fie realizată prin accesarea unui credit ?

  3. Cine a stabilit că Fundația Județeană pentru Tineret, beneficiarul final și de drept al acestei construcții, are nevoie de această parcare ?

  4. Având în vedere suma de 1 milion de euro, necesară acestei lucrări, precum și scopul, obiectivele și activitatea Fundației Județene pentru Tineret, cum servește această parcare scopurilor Fundației de sprijinire a tinerilor ?

Având în vedere disponibilitatea Consiliului Local Municipal Râmnicu Vâlcea, de a susține tinerii din acest oraș, prin finanțarea unei lucrări a Fundației Județene pentru Tineret Vâlcea, cu suma de 1 milion de euro, considerăm că această sumă trebuia investită în TINERI, nu în parcare.

In acest sens, un program start-up ar fi fost o șansă UNICĂ pentru sute de tineri din Râmnic. Cu 1 milion de euro poți să faci un program în felul următor:

Faza 1. Acorzi granturi a câte 3.000 euro pentru 100 de idei de afaceri, pe bază de proiect,

Faza 2. Acorzi granturi a câte 20.000 euro pentru 30 din proiectele finanțate în faza 1, cele mai bune proiecte dintre cele care și-au atins țintele stabilite la intrarea în faza 1.

Fonduri pentru administrarea programului 100.000 euro. Există legistație în domeniu. Există exemple în alte orașe. Există și fonduri europene care se pot atrage în completare.

100 de proiecte finanțate în prima fază, cu o medie de 3 tineri asociați la un proiect, înseamnă 300 de tineri care au o șansă să-și valorifice potențialul. Înseamnă speranță la un viitor mai bun pentru 300 de familii.

30 de proiecte finanțate în faza a 2-a înseamnă 60 de tineri cu mari șanse să ajungă să-și dezvolte propria afacere, să-și asigure veniturile, să creeze alte locuri de muncă, să atragă alte fonduri, private, pentru investițiile ce urmează, …

Un lucru nu aduce, SIGUR, acest tip de program de sprijinire și dezvoltare a potențialului tinerilor din Râmnicu Vâlcea:

NU ADUCE PARA-NDĂRĂT !!!

Și din acest punct de vedere, la noi, în Râmnicu Vâlcea, cu banii publici ai municipiului și cu creditele angajate, nu se fac programe tip start-up pentru tineri, la noi banii se ard” pe:

  • parcări pentru tineri;

  • panseluțe pentru tineri;

  • biluțe pentru tineri;

  • borduri pentru tineri;

  • echipă de champions league tot pentru tineri;

  • reasfaltări tot pentru tineri;

  • desfințări licee, tot în folosul tinerilor;

  • parc pe Capela, pentru tineri;

  • sute de locuri de joacă, pentru tineri;

  • album de prezentare a orașului, tot în folosul tinerilor;

  • baluri ale primariei, organizate pentru tineri

În 27 septembrie 2020 noi vom decide, pentru următorii 4 ani, ce facem cu banii noștri!

START-UP SAU PARA-NDĂRĂT..

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.