2,599 total views

Sindicalistul Constantin Pîrvu, consilier judeţean pe lista PSD, a ameninţat conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihaesti cu desfiinţarea spitalului, dacă nu-şi pune la punct bucătăria, inexistentă, şi nu alungă maidanezii din curtea unităţii sanitare.

,,Dacă nu vă puneţi la punct bucătăria şi nu rezolvaţi problema maidanezilor din curte chem DSP să vă închidă”, a afirmat Pîrvu.
Noul director, Marius Lumineanu, a fost luat prin surpridere de atacul consilierului PSD oferind un răspuns nerelevant pentru suflarea prezentă. În afara cadrului şedinţei, conducerea veche a dat explicaţiile necesare, explicaţii ştiute de consilierii judeţeni, în special de Constantin Pîrvu care deţine de o ,,viaţă” funcţia de consilier judeţean. Nici cei doi membrii ai CA, Tiberiu Georgescu şi Dan Folea nu au amintit nimic despre problemele existente.
Conducerea susţine că unitatea sanitară nu ar fi înregistrat dezastrul menţionat de consilierul Pîrvu dacă conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea ar fi alocat sumele necesare înfiinţării bucătăriei şi dotării ei cu aparatura necesară. Ultima investiţie în spitalul din Mihăieşti a fost făcută în urmă cu cinci ani, când CJ a alocat 1,5 mld lei vechi. De la data respectivă, spitalul nu a mai primit niciun leu.
Cu toate că a adus critici virulente conducerii spitalului, Consilierul Pîrvu nu a ridicat niciodată această problemă în plenul CJ, şi nici nu a cerut bani pentru unitatea sanitară respectivă. Pentru dotarea bucătăriei spitalul are nevoie de 45.000 lei, bani inexistenţi. Mai mult, actuala conducere a CJ a schimbat subiectul când directorul a ridicat problema banilor.
În prezent, mâncarea bolnavilor este asigurată de o firmă de catering care se încadrează în suma de 7,20 lei pe zi alocată fiecărui bolnav în parte. Spitalul riscă să nu fie acreditat luna viitoare dacă actuala conducere nu rezolvă, măcar în mare, problemele existente de igienizare şi gestionare a spaţiului.
Prezenţa maidanezilor în curtea şi aşa zisa bucătărie inexistentă, deoarece spaţiul este gol, fără curent electric, apă curentă şi gaze, se datorează localnicilor şi aparţinătorilor bolnavilor, aşa zişilor iubitori de animale care, în nesimţirea specifică acestei categorii, abandonează puii animalelor din ograda proprie în curtea spitalului. Maidanezii au devenit într-adevăr o problemă atât pentru conducerea spitalul, cât şi pentru primarul localităţii, care au încercat să scape de ei prin castrare, dar fără succes. ,,Iubitorii de animale”, în inconştienţa lor, aruncă în continuare patrupedele nedorite în spaţiile proprii din curtea spitalului. În mod normal, conform legii, Primăria Mihăieşti ar trebui să-i amendeze, dar nu o face din motive subiective.

 

Distribuie

2 comentarii

  1. S-a trezit si electricianul Parvu!Nu il simpatizez pe managerul de la Mihaesti pentru ca e finul lui Buican dar fata de Parvu are totusi ceva carte!De ce partidele baga in consiliile de administratie numai derbedei plini de tupeu fara alte calitati:Parvu electricianul,Belciu minierul,Doru de la Cartoane,medicul porno de tara,Folea,etc Poate pentru ca doar astia fac polica?Oamenii ca lumea nu se baga in mocirla!

  2. La Spitalul Judetean liberalii il au pe Tarasenie care abereaza tampenii si arunca fumigene.Uite ca si PSD contra-ataca in acelasi stil cu Pirvu la Mihaesti!1-1.Si meciul abia a inceput:)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.