1,398 total views

….ca să te convingi de „minciunile” acestei fițuici aservite unor interese politice. Te asigur că cele 100 de like-uri, la postarea total neinspirată, nu te scot nici consilier, dar sigur te vor face să te oftici că ai candidat din partea partidului plin de infractori, condus de infractorul șef. Și nu mai fac alte precizări, ar păli în comparație cu cele de mai jos! Ne vedem la bere, cum am stabilit, după 27 septembrie! Apropo, tot într-o marți am vorbit și noi și tot în fața Primăriei Vlădești ;))

Minte și se minte, Sorin Ghiță – Eveniment Vâlcean – 10 februarie 2016 – Traian Guminski

„Ar trebui să iasă la pensie. Are 66 de ani şi a trăit cât alţii în 166. A avut parte de bani, de putere, de iubire. A câştigat mai multe bătălii decât a pierdut şi a rămas în libertate, deşi uneori asta nu a însemnat şi fericire. A ştiut mereu să facă compromisuri şi atunci când era vorba de situaţii personale extrem de delicate. Cândva am făcut parte din ziariştii care l-au ajutat să ajungă primar. Într-o bătălie deloc uşoară şi călcând pe alocuri în picioare deontologia profesională pentru a-i facilita victoria. Nu regret acest lucru. Regret doar că Sorin Ghiţă se agaţă de putere.

Am discutat cu el, marţi, în faţa primăriei din Vlădeşti, încercând să aflu ce este cu avalanşa bruscă de materiale laudative din presă la adresa lui. Semn evident de declanşare a unei campanii premature dusă mediatic de foştii prieteni de şpriţ a lui Ghiţă. Mi-a zis că mai vrea un mandat. Sau măcar jumătate de mandat ca împreună cu ceilalţi 10 ani de când este primar să facă trei mandate întregi.

Calcule mărunte pentru o pensie specială. Una din aberaţiile legislative care ar recompensa regeşte primarii care au trei mandate la activ. De parcă nu le-ar ajunge cât s-au îmbogăţit, majoritatea dintre ei, în fruntea administraţiilor. Sorin Ghiţă mi-a zis însă că viceprimarul vrea şi el să candideze. Şi că partidul nu s-a decis încă cu cine merge.

Ca şi Ion Cîlea, primarul actual din Vlădeşti se pare că vrea să moară la primărie. Face parte din generaţia aia atât de ahtiată după şefie, încât nu mai are ce face acasă. La 66 de ani fiecare an de pensie contează. Sorin Ghiţă minte şi se minte că pentru comună contează victoria sa.

Comuna nu mai are însă nevoie de sânge obosit şi îmbătrânit în rele.

Nu îl vom susţine pe actualul primar pentru încă un mandat. Indiferent din partea cărui partid va candida. Multă sănătate Sorine, dar te lăsăm pe mâna generaţiei tale din presă. Câtă o mai crede că este nevoie de tine la Primăria Vlădeşti”.

Cosac disputat de inginerul Ghiță – Cozia Info – Narcis Dăescu – 20 ianuarie 2020

„Localnicii vor avea de ales dintre niște oameni cinstiți, gospodari locali, care au realizat o colaborare constructivă cu organizația PSD județeană și ”domnul inginer” care deține în localitate cea mai ordinară stație de carburanți pentru autovehicule! Parcă o stăruință în detalii din trecutul de ”glorie” al omului, care în anii 90, a dus corupția la nivel de instanță morală …

Sorin Ghiță – în loc de concluzii …

Numele inginerului Sorin Ghiță este legat de stațiunea Călimănești – Căciulata … unde, de altfel, i-a și rămas! Pentru că locatarul brenduit al Vlădeștilor a construit în anii 90, în poarta de intrare a Văii Oltului, cea mai ordinară inteprindere de curve, prostituție, spălare de bani, trafic de influență, corupție, etc. … numită pe atunci Parking – Lotrișor. Dar în același timp și-a lansat numele printre personalitățile și oamenii de seamă ai județului Vâlcea. Tânăra democrație (și mai ales călimăneștenii) aveau să vadă din mâna viitorului politician rețeta unei metode indite de feudalism obșcen. El a demonstrat tuturor că există oamneni care pot unifica debandada și pierzania prostituției dintr-un județ de peste 400.000 de oameni într-o intreprindere prosperă. Iar pe deasupra, a reușit să aducă instutuțiile statului din vremea respectivă la umilința de ai linge și ai pupa mâinile!”

VLĂDEȘTI INTERESE IMOBILIARE ASCUNSE ÎL ADUC PE GHIȚĂ CANDIDAT…

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.