29 total views

Petrom, RomgazNuclearelectricaTransgaz, Trans­electrica şi Conpet urmează să anunţe săptămâna aceasta ce dividende distribuie către acţionari din profiturile de 6,7 mld. lei pe care le-au realizat anul trecut odată cu convocarea adunărilor generale anuale, în joc fiind dividende estimate de ZF la circa 3,5 mld. lei (780 milioane de euro).

Companiile din energie sunt în prim-planul investitorilor, devenind principala miză pentru dividende, după ce SIF-urile au tăiat sau au redus semnificativ începând cu acest an dividendele către acţionari, iar Fondul Proprietatea a renunţat să mai distribuie dividende optând în schimb pentru alte moduri de recompensare a acţionarilor, precum răscumpărările de acţiuni sau distribuţiile din capitalul social.

În centrul atenţiei se va afla săptămâna aceastaPetrom, care ar putea anunţa distribuirea unor dividende de circa

2 miliarde de lei (442 mil. euro) din profitul record obţinut anul trecut, de la 4,82 miliarde de lei (1,09 mld. euro). Acesta este şi cel mai mare profit realizat vreodată de o companie românească.

Investitorii speră că anunţurile cu privire la dividendele acordate vor aduce mai mult interes pentru acţiuni, după ce începutul de an a fost unul dezamăgitor pe bursă, cel mai important indice, BET, consemnând o scădere de 3,9% de la sfârşitul anului trecut.

zf.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.