65 total views

SĂRBATOAREA SF.ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA LA BISERICA DIN VLĂDUCENI, COMUNA PĂUȘEȘTI MĂGLAȘI.

DSC03115

„Nimic sfânt-totul pentru ciolan” pare a fi deviza primarului din comuna amintită. Fără pic de respect față de concetățenii săi și fără cele sfinte, așa s-a pogorât Dorel Dediu, primarul (re)candidat al măglașilor, împreună cu un comando electoral, la biserica din sat, în zi de sărbătoare și prăznuire de hram. Poate vă închipuiți că a venit să se roage Sfinților pentru iertarea păcatelor lumești sau măcar pentru izbândă dar, nu, el a sosit la ușa bisericii ca un descălecător de pe cai mulți și fix în momentul ieșirii oamenilor din biserică, i-a așteptat la ușă. În tindă se servea paharul tradițional de vin de către preacinstiții creștini, imediat după ușă le servea Dorel și ai lui pliante electorale. „ Să pui ștampila pe asta, ai înțeles!”, îi arăta imperativ unul din grup unei bătrâne povârnite de ani. Oameni mulți, vreo 150, cum să rateze Dorel un asemenea moment, chiar dacă putea și trebuia să știe că Sf Sinod a precizat clar recent un apel la liderii politici, în comunicatul dat publicității, de a nu permite folosirea în scopuri politice și electorale a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești. Pentru că nu toți enoriașii împărtășeau venerația către primarul liber schimbist de partide și pentru „binefacerile” electorale de a le repara și (re)asfalta drumurile taman în campanie, că deh, ”tocmai acum a primit banii”, circul se putea transforma în conflict în zi de sărbătoare. Bunul simt și educația patriarhală l-au salvat. Poate au contribuit și câțiva cetățeni care au început să fotografieze.

SPRE CINSTEA ȘI LAUDA SA, PREOTUL INTERVINE ȘI SALVEAZĂ SĂRBATOAREA CREȘTINĂ.

Preotul Liviu Bârsan, a ieșit ultimul din biserică. Stânjenit de cele făcute de oamenii primarului, cu el în frunte, cu jenă, sfială și rușine, poate și cu teamă de legile canonice și hotărârile Sf Sinod, a transmis cumva mesajul de a înceta circul și enoriașii s-au așezat la masa de hram, pomenind pe sfinții care au liberalizat credința creștină în Imperiul Roman, pe ctitorii sfântului lăcaș, dar și pe moșii lor cei răposați. Unde credeți că s-a așezat primarul?…taman lângă preoții slujitori, să-l vadă ”boborul” cu ei, să creadă că s-a sfințit. Penibil! S-a trezit izolat de marea masă a oamenilor, care îl priveau reprobabil. Apelativul Dorel este sinonim cu ideile demne de tot râsul ale gafangiilor. La Vlăduceni, din 21 mai, devine sinonim cu disprețul celor sfinte, cu sfidarea și jignirea unor oameni și locuri pline de pietate. Cu atât mai mult cu cât la slujbă și la masa de hram, au fost prezenți și alți doi candidați la funcția de primar: cel de la Partidul Puterii Umaniste (Social-liberal), Nicu Cismaru și cel de la PSD, Chera, care, respectând momentul de mare sărbătoare religioasă și locul sfânt, nu au îndrăznit măcar să discute un singur moment despre campanie și țintele lor electorale. Mai mult, unul din cei doi i-a servit pe oameni la masă. Reflectează, domnule Dorel Dediu, la penitența Sfântului Împărat Constantin, care la îndemnul episcopului Silvestru, surghiunit, s-a îmbrăcat în sac de cânepă, s-a umilit și s-a nevoit în chilia sa din palat, pentru iertarea păcatelor. Poate nu ai observat: erai cam singur în locul pe care l-ai ales la bucate, că la slujbă nu ai catadixit să intri, oamenii erau pe la alte mese și te ignorau. Câtă diferență de caracter între tine și ceilalți candidați și mai ales între tine și locuitorii din Păușești Măglași!

MARIAN PETRESCU

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.