50 total views

Pe eşicherul politicii vâlcene, Remus Daniel Nițu a fost întotdeauna asociat cu omul care dă banii la PNL. Niciodată, nici măcar proprii colegi de partid de la PNL, nu l-au apreciat pentru ce gândeşte, ci pentru cât de adânc bagă mâna în buzunar, pentru ca ei să aibă bani ‘’de-o ciorbă şi de-o friptură’’.

dan-nituÎn 2012, sub umbrela USL, ca ‘’reparație’’ pentru banii puşi în joc, omul nostru a ajuns senator al României pe colegiul Horezu- Vâlcea-Nord. Activitatea parlamentară nu merită luată în discție, ea putând fi trecută uşor la categoria neesețială, dar uite că omul nostru a început să creadă că poate fi un mare politician al județului.
Partea proastă, pentru el, este că PNL Vâlcea are, în fruntea Organizției județene, un adevărat politician versat şi perfid, care răspunde la numele de Cristian Buican. În fața lui Buican, Nițu a fost întotdeauna perdant şi atunci omul, care doreşte cu ardoare să ajungă noul preşedinte al CJ Vâlcea, s-a orientat spre ALDE.
Cum, Remus Daniel Nițu se defineşte ca liberal, iar prin plecarea anunțată de la Organizția Județeană Vâlcea a PNL la Organizația Județeană Vâlcea ALDE, domnia sa ne pune în încurcătură. Şi atunci, să ìnțelegem că PNL-ul vâlcean nu este liberal şi numai ALDE Vâlcea face politică liberală?
La această întrebare, Domnul Nițu nu poate răspunde, iar cei care se vor lupta să-i creeze o imagine de om politic puternic…, nici atât!
Remus Daniel Nițu rămâne un exemplu clasic al omului care are bani, îi introduce în circuitul politic şi crede că datorită acestui lucru, totul îi este permis. Timpurile care vor veni şi mai ales, ceea ce românii ne arată în ultimele zile, va demonstra că genul ăsta de politicieni, va dispărea !

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.