Parlamentarul vâlcean a contribuit activ la modificările proiectelor de lege vizând stimularea forţei de muncă şi acordarea tichetelor de masă
Şedinţa comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului s-a întrunit zilele trecute pentru a lua în analiză modificări ale unor legi vizând acordarea unor beneficii suplimentare angajaţilor români. Senatorul vâlcean Laurenţiu Coca a intervenit în mai multe rânduri asupra textelor de lege discutate în comisie aducând modificări importante ale acestora.
Disponibilizările sunt dublate de măsuri de protecţie socială
Planul de reducere a unor posturi din administraţia publică, dar şi eventualele colapsuri financiare ale unor firme importante din ţară au fost luate în calcul de către senatori, aceştia insistând asupra asigurării unort măsuri de protecţie socială mai ferme. „Primul punct de pe ordinea de zi a comisiei l-a reprezentat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Cred că nimeni, în viitor, în cazul unei situaţii, nedorite de altfel, precum cea de la oltchim nu mai vrea să treacă prin incertitudinea unui venit stabil asigurat pentru o perioadă. s-a estimat că, în urma aplicării planurilor de disponibilizare din cadrul societăţilor naţionale, regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, numărul beneficiarilor acestor măsuri de protecţie va fi în jur de 10.500 de persoane”, a declarat senatorul vâlcean Laurenţiu Coca. De asemenea, Comisia pentru muncă a avut în vedere şi propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prin care se doreşte includerea, alături de tichetele de masă pe suport de hârtie şi a tichetelor de masă în format electronic.
În acord cu europenii
La finalul şedinţei, membrii Comisiei pentru muncă au dezbătut două proiecte de acte legislative europene referitoare la organizarea de anchete prin sondaj asupra forţei de muncă şi, respectiv, privind condiţiile de intrare şi şedere a resortisanţilor ţărilor terţe pentru cercetare, studii, schimb de elevi, formare profesională remunerată şi neremunerată, servicii de voluntariat şi muncă au pair, concluzionându-se că ambele acte respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.