Loading

Copiii între 2 şi 18 ani au pierdut cei 1,8-1,9 lei pe lună

Potrivit Gândul, propunerea legislativă a primit 79 de voturi “pentru”, 14 “împotrivă” şi 17 abţineri, pentru adoptare fiind necesare minim 89 de voturi, fiind vorba despre o lege organică.

Raportul Comisiei de muncă din Senat a fost de admitere, cu amendamente şi prevedea indexarea, începând cu 2014, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii.
De asemenea, senatorii din Comisia de muncă adoptaseră un amendament potrivit căruia coeficienţii aplicaţi la indicele social de referinţă folosiţi pentru stabilirea cuantumului alocaţiilor vor fi în continuare indexaţi, începând cu 1 ianuarie 2015, în funcţie de rata inflaţiei.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost iniţiată de un grup numeros de senatori şi deputaţi de la toate grupurile politice, între care Viorel Arcaş, Ovidiu Bota, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoş, Alexandru Mazăre, Doina Federovici, Puiu Haşotti, Cristian Dumitrescu, Ilie Sârbu şi Eugen Tomac.
Legea are caracter organic şi va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
În 12 noiembrie, când senatorii din Comisia de muncă au discutat propunerea legislativă, preşedintele Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, Liviu Pop (PSD), estima că, în cazul adoptării acestei iniţiative, indexarea ar fi de 1,8-1,9 lei pentru copiii între 2 şi 18 ani şi 7-8 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.