61 total views

Rodica Ciobanu, senior editor al ziarului Gândul

De ochii lumii, PSD afişează optimism, încredere în sine şi calm, dar, înlăuntru, starea de spirit este alta. Pentru prima dată, aleşii săi simt că partidul nu-i mai poate proteja de justiţie şi se tem. „Cred că acest an este cel mai greu dintre toţi anii de până acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri) – dar şi miza sa este enormă!”, s-a lamentat însuşi preşedintele pesedist Victor Ponta, într-o postare pe Facebook.

Făcea, aici, referire la „trădările” şi „dezamăgirile” aduse de liberali, care au ales să se desprindă de partidul împreună cu care au câştigat alegerile parlamentare, dar restul suferinţelor – cele acute – erau provocate de DNA. Aceasta din urmă operează pe viu, iar intervenţiile sale, făcute fără grijă faţă de pacient, se soldează cu sechele ce afectează capacitatea de locomoţie electorală a partidului. În aceste condiţii, victoria absolută, pe care PSD şi-o doreşte la europarlamentarele şi prezidenţialele de anul acesta, stă sub semnul întrebării.

Şefii de consilii şi primarii anchetaţi ori trimişi în judecată provin din „judeţele roşii”, unde PSD a câştigat localele în 2012 şi, împreună cu liberalii în USL, parlamentarele din toamna aceluiaşi an. În Mehedinţiul lui Adrian Duicu, de exemplu, USL a luat toate mandatele de deputat şi senator, în Dolj, Argeş, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Costanţa – ca să nu le înşir decât pe acelea unde aleşii pesedişti au probleme – rupând gura adversarilor cu scoruri între 58 şi 71 la sută.

Astfel de rezultate au fost posibile şi datorită mobilizării electoratului la vot, operaţiune la comanda căreia s-a aflat PSD, mai harnic, mai organizat şi mai experimentat decât PNL. Ca oamenii să fie scoşi din casă şi mânaţi să voteze este nevoie de o reţea judeţeană bine rodată, formată din primari, consilieri de comune, şefi de deconcentrate, clienţi zonali ai partidului etc., care să răspundă la ordinele liderului local, un Duicu, un Nicolescu sau un Mazăre, inşii cu pixul în care stau banii publici, vorba lui Mischie, cu relaţiile la Palatul Victoria şi cu puterea. Secerându-i rând pe rând pe aceştia din urmă şi pe o parte dintre partenerii lor, procurorii au făcut pagube colaterale însemnate, reţelele electorale decapitate începând să se destrame. Refacerea acestora sau turarea lor până la obţinerea randamentului corespunzător este imposibilă, şefii locali îngrijindu-se mai curând de propria lor piele, decât de trimiterea cât mai multor pesedişti la Bruxelles. Aceasta nu înseamnă că PSD, care rămâne cel mai mare partid, va pierde europarlamentarele, ci ar putea să nu atingă scorul dorit, de 35 la sută.

Partidul de guvernământ îşi va concentra însă toate resursele şi energia pe scrutinul prezidenţial, încercând să-şi refacă reţelele electorale scurtcircuitate, fără de care şansele lui Victor Ponta de a fi ales scad simţitor. Nu cred că, dată fiind miza – cucerirea puterii totale, pe care pesediştii nu au mai gustat-o din 2004 –, va exista baron penal, care să stea cu mâinile în sân. Victoria „şefului cel mare” în bătălia „ultimă şi vitală”, cum o numea acesta, este singura lor şansă de a scăpa.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.