30 total views

Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, a spus la o conferinţă organizată ieri de ZF că România poate atrage investiţii mari până în 2017, anul-ţintă al intrării în liga pieţelor emergente.

Obiectivul strategic pe care îl au cei care conduc şi activează pe piaţa de capital – BVB, ASF, brokeri şi investitori – este promovarea pie­ţei de capital în categoria pieţelor emergente. Mutarea va pune România pe harta unor fonduri ce au la dispoziţie pentru investiţii peste 1.400 miliarde de dolari. Acum România, prin bursa de la Bucureşti, este calificată drept piaţă de frontieră la care se uită fonduri de peste o sută de ori mai mici.

„Bursa de la Bucureşti poate deveni piaţă emergentă nu mai devreme de anul 2017. Alături de ridicarea barierelor, trebuie să fie parcurse o serie de etape tehnice de precalificare. Însă vor exista mari avantaje pentru bursă chiar dinainte de a deveni piaţă emergentă, pentru că primii paşi pe care îi facem spre calificare vor atrage investitori noi şi fluxuri noi de capital din partea fondurilor care se pregătesc de upgradarea pieţei“, a spus Ludwik Sobolewski (foto), directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, în cadrul confe­rinţei „Bursa românească, piaţă emergentă“ organizată ieri de Ziarul Financiar.

Principalul indicator care va arată cât de pregătită este bursa să devină emergentă este valoarea zilnică a tranzacţiilor. Acum, tranzacţiile sunt de 7-8 milioane de euro, iar ţinta este de 50-70 milioane de euro.

„Pentru a fi relevanţi, bursa are nevoie de volume zilnice de tran­zac­ţionare de 50-70 milioane de euro. Pentru a ajunge la aceste cifre avem nevoie de o infrastructură mai bună şi reglementări actualizate prin eliminarea celor opt bariere. Sper ca în doi-trei ani să ajungem la aceste volume. Cred că vom deveni bursă emergentă înainte ca economia să intre în zona euro“, a spus Claudiu Cercel, director general adjunct la BRD.

Pentru a ajunge în liga pieţelor emergente, bursa trebuie să atragă listări de companii mari, să elimine un set de bariere din legislaţie, să îşi modernizeze infrastructura de tranzacţionare, să reducă costurile de tranzacţionare şi reglementare, au căzut de acord participanţii la conferinţa ZF.

Însă fiecare pas înainte va atrage atenţia investitorilor. Un exemplu sunt bursele din Qatar şi Emi­ra­tele Arabe Unite, primele pieţe upgradate din categoria de frontieră la cea de emergente. Deşi upgradarea va avea loc în luna mai, anul trecut bursele arabe au înregistrat fluxuri importante de capital şi printre cele mari creşteri din lume, investitorii anticipând astfel evenimentul.

Pentru a ajunge în liga pieţelor emergente, alături de ţări precum Polonia, Rusia dar şi Brazilia, China, România trebuie să elimine un set de bariere. Profesioniştii de pe piaţa de capital alături de BVB au prezentat în luna februarie cele opt bariere care ţin pe loc dezvoltarea pieţei de capital. Printre acestea se numără modernizarea infrastructurii, costuri mai mici de tranzacţionare şi de reglementare, actualizarea reglementărilor.

„Dacă cele opt bariere vor fi ridicate, rulajele zilnice cu acţiuni pe bursă pot ajunge la câteva zeci de milioane de euro, iar valoarea companiilor listate la bursă va creşte cu zeci de miliarde de euro. Activele româneşti listate la bursă, acum subevaluate, vor avea o valoare mult mai aproape de realitate“, a spus Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, a dat asigurări că barierele care ţin de reglementare ar putea fi ridicate până la finalul anului 2015, dacă şi Parlamentul aprobă modificările necesare. De asemenea, ASF a trimis Parlamentului un set de modificări care vizează legislaţia primară şi care, odată adoptate, vor ajuta bursa să se dezvolte.

Un motiv în plus pentru care bursa trebuie să se dezvolte şi să devină un instrument real de finanţare a economiei este faptul că băncile vor fi tot mai restrânse în a acorda credite.

„Una din marile şanse de dezvoltare a pieţei de capital vine chiar din sistemul bancar, care trebuie să se alinieze la un set nou de reguli instaurat de Basel III, care va trebuie adoptat începând din 2015 şi până în 2019. Acest sistem nou de reguli este mai restrictiv şi va restrânge creditarea în economie, astfel că apare marea şansă de a dezvolta canalul bursier de finanţare pentru a echilibra economia“, a spus Claudiu Cercel, director general adjunct la BRD.

Primele două companii private ar putea să se listeze la bursă chiar în acest an, după o secetă de şase ani şi după un eşec anul trecut al ofertei producătorului de materiale de construcţii AdePlast.

„Discutăm cu două companii private interesate să se listeze la bursă. Listările ar putea avea loc în a doua jumătate a anului. Aceste listări nu vor avea loc indiferent de condiţia în care se va afla piaţa, ci decizia de listare va aparţine acţionarilor. Suntem mai optimişti acum, decât eram la începutul anului 2013, în ceea ce priveşte listarea de companii private la bursa din Bucureşti“, a spus Miruna Suciu, partener la casa de avocatură Muşat & Asociaţii.

De asemenea, în 2014 este programată listarea Electrica, prin vânzarea a 51% din acţiuni de către companie, ofertă ce are potenţialul să fie cea mai mare de pe bursă, peste oferta de 390 milioane de euro de anul trecut de la Romgaz.

„Termenul stabilit pentru listarea Electrica rămâne valabil: primele zile ale lunii iunie. Pentru listarea CE Oltenia, au intervenit nişte întârzieri legate de omologarea rezervelor de cărbune. Listarea ar putea avea loc în perioada 15 septembrie-octombrie, dar în luna aprilie vom putea spune mai exact“, a spus Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, Ministerul Economiei.

El a atras atenţia însă că fără companii private care să se listeze pe bursă, va fi greu ca piaţa românească să aspire la statutul de piaţă emergentă.

Liviu Stoleru, directorul general al producătorului de cărămizi Cemacon Cluj, a arătat că este necesar ca Bursa de Valori Bucureşti să se implice mai mult şi să le facă educaţie antreprenorilor români pentru a le arăta avantajele listării la bursă.

De asemenea, Raluca Ţintoiu, directorul general al ING Pensii, cel mai mare administrator de pensii private de pe piaţa locală, a spus că atunci când o companie privată pregăteşte o listare ar fi util să discute de la început cu investitorii mari pentru a-şi face o idee asupra evaluării pe care o poate obţine, astfel încât să fie evitate cazurile în care preţul cerut de vânzător este mult prea mare faţă de ce sunt dispuse fondurile de investiţii şi de pensii să ofere.

continuarea pe  http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/seful-bvb-in-drumul-spre-statutul-de-piata-emergenta-vor-veni-fluxuri-mari-de-capital-12295413

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.