Domnului Ministru al Educaţiei Nationale
REMUS PRICOPIE
Doamnei Secretar de Stat al Învăţământului Preuniversitar
DUMINICA DOMNICA
Domnului Inspector Şcolar General al judetului Vâlcea
REMUS GRIGORESCU
Mă numesc STĂNCULESCU D. DAN , sunt directorul Liceului Tehnologic General Magheru Rm. Vâlcea şi vă transmit o petiţie a mea şi a colegilor mei, directori de licee din judeţul Vâlcea, petiţie ce are ca scop propuneri privind readucerea învăţământului românesc la locul şi rolul de acum câteva zeci de ani, când rezultatul se putea evalua si aprecia printr-o altă scară a valorilor, o scară reală, potrivit căreia valorile erau repuse in dreptul lor iar pregătirea elevilor nu lăsa de dorit ca astăzi.
Nu doresc să par un nostalgic al acelor vremuri dar din anul 1975, de când funcţionez în învăţământ şi până în prezent am fost martorul , fără voinţa mea şi participant la deteriorarea cu paşi mici dar siguri a sistemului naţional de învăţământ. Anul viitor, în luna martie, îmi depun dosarul de pensie dar, vă mărturisesc cu mare îngrijorare, deoarece nu ştiu dacă va avea cine sau dacă va fi în stare să-mi asigure plata acelei pensii.
Pe măsura trecerii anilor, exigenţa faţă de pregătirea elevilor a scăzut continuu, ajungându-se ca azi elevii de clasa a XII a, abia să poată citi şi scrie corect, ca să nu mai vorbim de alte performanţe deosebite.
Cauzele au fost şi sunt multiple şi mi-ar lua foarte mult timp şi spaţiu să le analizez în amănunţime. Însă, dacă privim atent şi cu exigenţa necesară, trebuie stabilite şi nu numai stabilite, ci şi luate o serie de măsuri care să conducă la redresarea sistemului de învăţământ actual :
– în primul rând , asigurată finanţarea sistemului la cel puţin 6 % din PIB aşa cum este prevăzută în toate documentele de stat, dar care nu a fost niciodată asigurată;
– Învăţământul primar (clasele I – IV ) să aibă ca sarcină obligatorie, la finalul său, cel puţin scrierea corectă în limba română şi operaţiile de bază ale aritmeticii însuşite serios , evitând astfel ca marea parte a elevilor din ciclul superior al liceului să nu fie în stare să facă operaţii simple ( adunări, scăderi , înmulţiri şi împărţiri cu numere zecimale, de exemplu ) ;
– desfiinţarea repetenţiei la acest ciclu a fost şi este o mare greşeală, biologic vorbind existând copii cu coeficient de inteligenţă diferit şi prin urmare, posibilitatea de acumulare a cunoştinţelor diferită;
– monitorizată cu atenţie activitatea personalului didactic care lucrează cu elevii din învăţământul primar şi evaluat, mai ales, progresul şcolar, dar progresul real, nu cel cosmetizat care dă bine numai pentru unii. ( ar fi evitată situaţia claselor cu elevi premianţi de la primul până la ultimul, pentru a mulţumi părinţii , în realitate elevii rămânând cu goluri mari în cunoştinţe );
– aceeaşi activitate de monitorizare şi la învăţământul gimnazial, concomitent cu aerisirea programelor, renunţarea la manuale făcute pentru drepturi de autor şi nu pentru o parcurgere ritmică şi logică a materiei; sunt semnalate cazuri în care la matematica în clasa a VII se utilizează noţiuni nepredate în anii anteriori ( clasa a V-a sau a VI-a);
– ar fi înţelept ca programele pe discipline , pentru a avea un caracter unitar şi coerent să fie întocmite pe discipline de către echipe de profesori alcătuite din învăţător + prof. de gimnaziu + prof. de liceu;
– cred că o alcătuire a sistemului de învăţământ astfel ar satisface toate cerinţele societăţii actuale : ciclul primar de 5 ani, ciclul gimnazial 5 ani, şcoala profesională de 3 ani pe vechiul stil, cu cointeresarea agenţilor economici care asigură practica în producţie a elevilor claselor profesionale şi liceul tehnologic de 4 ani:
– reintroducerea examenelor de absolvire a gimnaziului urmate de examene de admitere în liceu, concomitent cu canalizarea elevilor,în funcţie de rezultatele obţinute, pe filiere de învăţământ alternative ( şcoli profesionale ) ;
– asigurarea cadrelor didactice care să pregătească elevii din clasele şcolilor profesionale, întrucât în prezent ne confruntăm cu o absenţă a acestora, datorită faptului că salarizarea nefiind atrăgătoare, nu s-au mai îndreptat spre acest sector de învăţământ cei care asigurau înainte această pregătire ;
– renunţarea la practica manualelor alternative care s-a dovedit a fi un fiasco, piaţa manualelor şcolare primind cărţi fără valoare intrinsecă, cu foarte multe erori de conţinut şi formă, datorită fugii după câştiguri imediate şi cu orice preţ a autorilor acestora ;
– revenirea la sistemul şcolilor profesionale cu 3 ani de pregătire şi cu practica adec-vată , practică ce asigura o bună însuşire a noţiunilor necesare ;
– finanţarea sistemului de învăţământ de la bugetul de stat aşa cum este în alte state ale lumii şi state avansate şi nu punerea şcolilor în situaţia de a “vâna’’ în, fiecare an absolvenţi de clasa a VIII – a pentru a-şi realiza planul de şcolarizare , în caz contrar fiind declarate şcoli neperformante…
– o monitorizare mai atentă a facultăţilor particulare, care au distrus noţiunea de performanţă şcolară, în folosul acumulării de către profesorii care au predat ore la aceste facultăţi a unor sume de bani mari şi foarte mari, însă studenţii promovând de cele mai multe ori prin chete făcute în zilele de examene şi rezultând promovabilităţi de 100 % ;
– aşa asistăm cum rebuturile sistemului de învăţământ din ultimii douăzeci de ani , fără o pregătire temeinică, nu sunt în stare să se încadreze într-un climat de muncă sănătos, neputând asigura un mers sănătos al societăţii noastre înainte.
– renunţarea la această aberantă măsură a finanţării învăţământului prin costul per elev, deoarece sistemul de învăţământ nu este o societate comercială care să se conducă după regulile specifice acestora.
– pentru avea o societate cu cetăţeni bine instruiţi, dar mai ales educaţi, cu principii de viaţă sănătoase în stare să ia decizii potrivite , în situaţii potrivite, decizii care să asigure progresul societăţii, este nevoie de bani , de bani investiţi cu cap şi de responsabilitate şi nu de socoteli meschine gen : dacă nu ajung banii închid şcoala. Aşa s-a procedat până în prezent şi avem cetăţenii pe care-i avem de am ajuns de râsul Europei.
Domnilor educaţia costă , instrucţia costă şi, ce este mai rău, este că totul este cu bătaie lungă . rezultatele fie bune , fie, în cazul nostru rele, se văd după cicluri de învăţământ minim 4-8 ani. Integrarea absolvenţilor în societate se poate aprecia abia după 10 -12 ani când este prea târziu să mai repari ceva, dacă ai procedat greşit.
– este nevoie de responsabilitate, putere de a recunoaşte că s-a greşit enorm şi că
s-a procedat în consecinţă şi nu în ultimul rând, de hotărâre, de a lua măsurile juste.
Redându-i învăţământului demnitatea de care ar trebui să beneficieze atunci şi noi , dascălii, am fi respectaţi de către elevi, iar rezultatele nu ar întârzia să apară .
Director,
LICEUL TEHNOLOGIC GENERAL MAGHERU RM. VALCEA
ing. Dan Stănculescu