40 total views

Elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Anton Pann”, însoțiți de învățător, cu ocazia programului „Școala Altfel” la orele 11.00 și-au dat întâlnire cu jandarmii vâlceni chiar la sediul unde aceștia își desfășoară o parte din activitate și anume, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.

În prima parte a activităţii, aceştia au mers în clubul unităţii unde atenția le-a fost captivată cu un filmuleţ referitor la activitatea pe care o desfășurăm, iar la final copii au fost premiaţi cu diplome. De asemenea, le-au fost prezentate echipamente de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, prilej cu care micuţii au desenat şi transmis mesajul: ,,Vreau sa fiu jandarm!”. Privind entuziasmul, încântarea şi curiozitatea copiilor, atelierul organizat cu tehnica militară şi armamentul din dotare a fost cel care le-a captat cel mai mult atenţia. La sfarşitul activităţii micuţii au fost foarte fericiţi, exprimându-şi dorinţa de a ne vizita din nou pe viitor.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.