37 total views

Săptâmâna trecută, în perioada 6-10 aprilie, în toate şcolile din Râmnic s-a desfăşurat pentru elevi programul şcolar „Şcoala altfel”, program ce oferă posibilitatea acestora să viziteze obiective din municipiu şi nu numai. Astfel, Administraţia Bazinală de Apă Olt, condusă de directorul Ion Stoenescu, și-a deschis porţile în săptămâna „Şcoala altfel”, pentru elevii școlilor partenere și nu numai.

40 de elevi de la Liceul ,,Gheorghe Surdu” Brezoi, sub îndrumarea doamnelor profesoare Vlad Mirela și Mănescu Elena, au vizitat instituţia şi au fost primiți în sala de ședințe a instituției unde au vizionat filmulețe cu și despre apă.
Cu ajutorul substanțelor miraculoase, șefa laboratoarelor ABA Olt doamna ing.chimist Mihaela Pană a efectuat teste pentru determinarea calității apei, copiii fiind fascinați de schimbarea culorilor din eprubete, punând întrebări despre transformările observate.

Marți 7 aprilie, a fost în vizită la laboratoarele ABA Olt un grup de elevi de la Colegiul Energetic însoțiți de doamna profesoară Lunceanu Gabriela, care a asistat la o prezentare generală a laboratoarelor și la o demonstrație privind analizele fizico-chimice, biologice și cromatografice. Cu ajutorul imaginilor vizionate și a informațiilor primite de la specialiștii ABA Olt, copiii au conștientizat că APA înseamnă VIAȚĂ.

Tot în programul ,,Școala altfel”, reprezentanții ABA Olt au fost prezenți şi ei, miercuri 8 aprilie, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian” din Rm. Vâlcea, la o acţiune de ecologizare şi plantare de flori în curtea grădiniţei, coordonați de doamna profesoară Ruxandra Boncan. Cu multă grijă, dar şi cu multă răbdare, preşcolarii au plantat flori colorând astfel curtea grădiniţei. Totul a fost posibil datorită sprijinului acordat de către părinţi, precum şi de către elevii de la Scoala I.G.Duca .nr.2 Rm. Vâlcea însoțiți de directorul Mircea Daneș.
La finalul acestor întâlniri, copiii au primit în dar din partea Administraţiei Bazinale de Apă Olt, cărticica “Ovi își face prieteni noi” și dulciuri.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.