30 de blocuri din Râmnicu Vâlcea urmează să fie reabilitate în acest an pe fonduri europene. „Pentru 13 dintre acestea am înaintat documentaţia spre aprobare fiind deja efectuate Studiile de Fezabilitate şi Proiectele Tehnice”, a precizat viceprimarul Ion Gigi Matei. Investiţiile pentru reabilitarea termică a blocurilor din oraş sunt prinse în bugetul pe 2013 al municipiului.
Frâncu face recensământul câinilor nesterilizaţi
Primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, a iniţiat un proiect de act normativ care să îi oblige pe locuitorii oraşului să îşi declare câinii din gospodării. Aceştia vor fi apoi sterilizaţi pentru a împiedica formarea haitelor de câini în perioada de împerechere a femelelor. „În primul rând vrem să avem un recensământ al câinilor din municipiu. Acum estimările noastre indică o cifră de aproximativ 2000 de câini în municipiu şi zonele limitrofe. Sterilizarea se va aplica numai în cazul câinilor care nu sunt de rasă”, a explicat alesul râmnicenilor.
Alegeri în PNL
Liberalii şi-au stabilit calendarul alegerilor interne în organizaţiile din judeţ. Sâmbătă, 06 aprilie asunt organizate alegeri în filialele PNL Drăgăşani şi Horezu. Dacă la Horezu, victoria lui Ilie Fârtat nu ridica niciun dubiu, la Drăgăşani bătălia se va da între viceprimarul Adi Sanda şi fostul consilier judeţean Constantin Greere. La Râmnicu Vâlcea şi la organizaţia judeţeană alegerile sunt programate pentru 27 aprilie, respectiv 16 mai. Liderii celor două organizaţii, Emilian Frâncu şi Cristian Buican, par să evolueze în competiţie fără niciun contracandidat.
Dragnea vine la Vâlcea
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea va veni, sâmbătă 06 aprilie, la Râmnicu Vâlcea pentru a superviza Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Vâlcea. Preşedintele organizaţiei, Ion Cîlea va candida pentru un nou mandat, neavând nevoie decât de suportul delegaţilor prezenţi. În PSD Vâlcea nu s–a înscris până în prezent niciun contracandidat pentru Cîlea.