Loading

Corupţie, comportament insular,administrare frauduloasă, înstrăinare ilegală, politică de stat.

Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, Constantin Rotaru, a susţinut ieri, o conferinţă de presă unde a încercat încă o dată să strige cât de tare poate despre situaţia combinatului chimic Oltchim

Vă relatăm câte ceva din această conferinţă

Locurile de la Oltchim sunt desfiinţate printr-o politică de stat…
Dacă toţi parlamentarii din Vâlcea ar avea o altă atitudine atunci guvernanţii s-ar mai gandi o dată…
Ramplast se înstrăinează în mod ilegal…
Justiţia vinovată de toate relele care se întâmplă în România…
Videanu, cu o nesimtire crasă şi-a făcut palate şi acum are sechestru pus pe ele…
Administrare extrem de frauduloasă la Oltchim…

“Fac apel la toţi vâlcenii să facem un comitet de iniţiativă de salvarea Oltchim-ului , să strângem semnături de la fiecare vâlcean în parte, să facem o presiune foarte mare asupra deputaţilor şi senatorilor, asupra administraţiei locale şi judeţene şi în felul acesta sunt convins pentru că – aici e vorba de semnat- trebuie să semneze o listă – că se va semna pentru salvarea Oltchim-ului, dar după ce semnează nu trebuie lăsaţi în pace trebuie făcută presiune asupra lor, creat un organism, iar ei să facă presiune asupra guvernanţilor şi sunt la fel de convins că orice parlamentar ar fi mândru să se numere printre cei care au salvat Oltchim-ul”.

Parlamentarii noştrii au un comportament insular

„Fac apel să nu se mai vorbească de privatizare iar Guvernul să înţeleagă că Oltchim este al nostru şi să-l administreze cum trebuie“

„Fac apel la domnul preşedinte Cîlea şi la parlamentarii vâlceni, să le ceară planul de reorganizare – pe ce au luat ei peste 2 mil şi jumate lei pe lună de la Oltchim“.

Justiţia se face vinovată de peste 80% de toate relele care se întâmplă în România…
Legislaţia generatoare de corupţie…
Datoriile Oltchimului trebuiesc plătite de cei care le-au făcut, începând cu Videanu…
Bogaţiile ne-au fost luate într-un mos fraudulos…

Eu nu am făcut niciodată un contract cu Oltchim-ul!!!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.