34 total views

Am citit recent o declaraţie postată în mediul online de deputatul independent Romeo Rădulescu, postare în care considerăm că parlamentarul vâlcean a sintetizat în clar una dintre problemele acute ale prezentului și viitorului României ca stat funcțional din punct de vedere socio-economic.

romeo

România are nevoie acută în institutiile de stat, dar nu numai, de tineri. Pe scurt, în opinia parlamentarului, angajarea acestora poate fi făcută pe bani europeni, cu salarii ce pot să-i ţină în ţară, să nu mai plece afară, deoarece inteligența trebuie plătită bine.

“Este ştiut faptul că ne pleacă tinerii, că studenții din zona de IT sunt vânați de străini și ni se golesc astfel instituțiile și afacerile de ingineri și profesioniști adevărați. În câțiva ani, o să ne lovim de incompetență și sărăcie la tot pasul, dacă rămânem prinși în aceeași pasivitate.
Ajutoarele pentru afaceri în vederea unor salarii generoase pentru profesioniști și dezvoltarea unor laboratoare de cercetare, ar trebui să ajute tinerii să aibă mai multă încredere în accesarea de fonduri europene şi în încercarea de a-şi construi un bussines în domeniul care i-a consacrat sau care îi poate ajuta să se dezvolte financiar pentru a putea creea noi locuri de muncă la randul lor.
Ne uităm la ce se întâmplă în orașele din vestul României, unde înfloresc clădirile de birouri, însuflețite de zeci de mii de programatori şi cu siguranţă printre ei se găsesc şi tineri plecaţi din România, în speranţa unor venituri ce-i ajută să se întreţină, având un trai decent şi liniştit alături de familiile lor. Tinerii noştrii sunt “luați” de marile companii din străinătate, dar îmbucurător este că unii au revenit în țară să lucreze la filialele din România, pentru că salariul era unul mai mult decât decent.
De ce să nu facem la fel în Vâlcea? Suntem în centrul României, ne putem crea un teren fiscal propice pentru a ajuta firmele să își angajeze oameni competenți, specializați.
Tot ce ne trebuie este scuturarea “nepoților” din diverse funcții și canalizarea energiei și expertizei pentru atragerea de bani europeni în acest sens.
Se doreste atragerea de fonduri europene pentru a-i ajuta pe tineri să își vadă afacerile puse pe picioare și o despovărare masivă în privința birocrației. Fondurile europene pentru susținerea companiilor lor sunt ajutorul pe care ne putem bizui. Ne trebuie însă concentrare, profesionalism și ambiție”, susține Romeo Rădulescu.
De acord cu sublinierile parlamentarului vâlcean. Problema este că nu toți cei care vor să prindă acum un loc în Parlamentul României conștientizează cu adevărat – și subliniez, cu adevărat – această stare de fapt și că încă mai sunt soluții ca, acum, în al doisprezecelea ceas, ele pot fi puse în practică pentru a stopa migrația forței de muncă în Occident, a tinerilor în mod special.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.