93 total views

Emil Constantinescu ( cunoscut în folclorul popular sub denumirea de Ţapul) a fost cel de-al doilea preşedinte postdecembrist al României. Ales în toamna lui 1996, el a fost susţinut de un conglomerat de 22 formaţiuni politice reunite sub denumirea de CDR ( Convenţia Democrata din România). Partidele principale din CDR au fost PNŢCD ( Diaconescu), PD ( Traian Băsescu), PSD (Cunescu), PNL ( Mircea Ionescu Quintus) şi Alianţa Civică ( Nicolae Manolescu).

Instalarea lui Constantinescu la Cotroceni s-a făcut pe un vot negativ al populaţiei, dat PDSR-ului lui Ion Iliescu, un vot împotriva aroganţei arătate de acest partid ( este demn de amintit că liderii PDSR nu se mai deplasau decât cu maşini dotate cu girofaruri). Românii au avut aşteptări enorme de la cei 15 mii de specialişti invocaţi de CDR, dar în anul 2000 nu au ştiut cum să-i sancţioneze mai repede pe cei care practic au prăbuşit economic românia.

Primul sector economic, vizat de politica alandala a CDR-ului, a fost mineritul. Minerilor din Valea Jiului li s-au dat zeci şi sute de milioane de lei pentru a pleca din Vale oriunde văd cu ochii, situaţie care a distrus această zonă monoeconomică şi a creeat mari probleme sociale, mai ales în Moldova de unde erau de origini, majoritatea minerilor. CDR ne-a oferit o dispută permanentă între liderii partidelor ce o compuneau, iar după un an şi jumătate primul ministru Victor Ciorbea a fost demis de preşedintele Emil Constantinescu, la presiunea ministrului transporturilor, nimeni altul decât preşedintele PD , Traian Băsescu. Şi ca o paranteză, în 1997 Traian Băsescu afirma sus şi tare, că României nu-i sunt de folos autostrăzile.

Următorul prim ministru, regretatul Radu Vasile, a ieşit în evidenţă mai mult prin poemele scrise şi prin Pacea de la Cozia, semnată cu liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma după bătălia de la Costeşti. Dezastrul economic al ţării a continuat în acest timp, înregistrând şi o şmecherie pur liberală – vânzarea Romtelecom către societatea de telefonie greacă OTE.

Un punct pozitiv pentru preşedintele Constantinescu, punct care a cântărit în decizia NATO de a ne primi în rândurile acestei alianţe, îl reprezintă dreptul de survol acordat aviaţiei americane, care a bombardat Serbia în 1999, cu ocazia conflictului determinat de desprinderea provinciei Kosovo, din Serbia. Un alt plus, care se pune în dreptul preşedintelui Constantinescu , este semnarea Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina în 1998, unul din punctele necesare preaderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

Radu Vasile a fost şi el demis, de preşedintele Constantinescu, după o epopee de cascadorii râsului, în sensul că emisarii preşedintelui îl căutau prin clădirea guvernului pentru a-i înmâna decretul de eliberare din funcţie, iar el se ascundea într-o cameră folosită de obicei de femeile de serviciu. Următorul prim ministru a fost guvernatorul Băncii Naţionale , domnul Mugur Isărescu, a cărui principală sarcină a fost stabilizarea inflaţiei şi organizarea alegerilor generale şi prezidenţiale din 2000.

Pe plan intern, agricultura românească a suferit din nou o lovitură devastatoare prin aprobarea de către Parlament a celebrei Legi nr 1/2000 sau legea Lupu. Prin această lege au fost desfiinţate IAS-urile, privând România de forme asociative de producţie, situaţie care ne va pune în inferioritate la negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe capitolul agricultură.

Până la urmă, conducerea defectuasă a României de către CDR, a fost sancţionată de către electorat în 2000, când în Parlamentul ţării PNŢCD nu a mai intrat. Acest partid a plătit pentru toate gafele făcute de CDR-işti, gafe care au împins România aproape de disperare. Şi ca o încununare a acestei proaste guvernări, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale , Emil Constantinescu a declarat, că nu mai doreşte să candideze, forţând astfel PNŢCD-ul să-l propună ca şi candidat la preşedinţie, pe Mugur Isărescu. Acesta a fost eliminat din primul tur. Turul al doilea la prezidenţialele din 2000 s-a desfăşurat între candidatul PDSR, Ion Iliescu şi cel al PRM, Vadim Corneliu Tudor, primul câştigând detaşat.

Atunci a fost pentru prima şi ultima oară în politica postdecembristă a României când o formaţiune naţionalistă a obţinut un rezultat aşa bun.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.