53 total views

Inundaţiile catastrofale care au lovit judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş au arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, gravele deficienţe cu care se confruntă statul român în ceea ce priveşte managementul situaţiilor de urgenţă.

Până în 1989, comuniştii deţineau o întreprindere, IELIF, care avea ca principal obiect de activitate realizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare. Sub această cupolă generică “îmbunătăţiri funciare” se regăseau lucrări de tipul: baraje pe torenţii de pe versanţi, captarea pânzei freatice de suprafaţă, regularizarea cursurilor râurilor, torenţilor, lucrări de susţinere a terenurilor cu risc mare de alunecare… şi multe altele.

După 1989, România nu a mai arătat aceeaşi grijă faţă de acest domeniu sensibil, al îmbunătăţirilor funciare, pe fondul dispariţiei proprietăţii agricole de stat şi restituirii parcelelor silvice către populaţie. Urmare a defrişărilor necontrolate în tot mai multe zone colinare, s-au activat procesele de eroziune şi alunecarea solului, ceea ce a determinat în foarte multe cazuri şi schimbarea cursurilor torenţilor, situaţie generatoare de inundaţii din ce în ce mai grave. În loc să avem o strategie a managementului situaţiilor de criză, bine pusă la punct, România, sub nenumăratele guvernări perindate din ‘89 şi până în prezent, arată ca un “om beat” căruia, în loc să-i interzici să mai consume alcool, îi dai să bea în continuare.

Ce concluzie am tras în urma intervenţiei statului în cele trei judeţe devastate de inundaţii:

– Hărţile de risc au fost, probabil, întocmite din birouri fără nici o legătură cu realitatea din teren. Astfel, în judeţul Vâlcea, zone precum Vlădeşti, Băile Olăneşti şi Vaideeni erau considerate cu risc minim de inundaţii, deşi la Vlădeşti, cursul Olăneştiului nu avea parapet de apărare, la Băile Olăneşti, terenul pleacă la vale la prima ploaie mai serioasă, iar la Vaideeni, defrişările necontrolate şi ilegale au lăsat golaşe foarte multe porţiuni de teren, permiţând torenţilor să o ia pe unde doresc;
– Cursurile de apă la nivelul localităţilor rurale nu au amenajări hidrografice exact în zonele cu risc ridicat de inundaţii. Să nu mai vorbim de “celebrele” comitete pentru situaţii de urgenţă care există numai pe hârtie, dar care la un eveniment propriu-zis nu le vezi nici dacă zbori cu avionul pe deasupra lor;
– În mod surprinzător, INMH-ul a lansat, cel puţin în ceea ce priveşte localitatea Novaci din judeţul Gorj, codul roşu de inundaţii după ce unda de viitură lovise localitatea. În această situaţie, ce putem spune despre întreg sistemul electronic achiziţionat de Apele Române (pentru anunţarea în timp util a populaţiei vis-a-vis de inundaţii), cu care ne mândrim atât de mult?;
– A cerut sau cere cineva vreodată autorizaţiile de construire emise de primării pentru cei care şi-au ridicat locuinţele în apropierea cursurilor de apă? A răspuns vreun primar pentru faptul că, de exemplu, la Vaideeni, comunitatea de rudari afectată avea casele puse lângă marginea râului?
– Ce au făcut primăriile din localităţile afectate pentru a controla câţi dintre locuitorii UAT-urilor pe care le conduc s-au asigurat obligatoriu la sistemul PAD prevăzut de legile în vigoare? Să nu venim cu scuza precarităţii surselor financiare ale populaţiei, pentru că trebuia găsită o altă metodă prin care aceşti oameni sărmani să fie ajutaţi să-şi asigure locuinţele.

Pentru că, stimaţi cititori, reconstrucţia caselor dărâmate se va face din fondurile aflate la dispoziţia Guvernului, mai precis, din bugetul de stat unde se regăsesc banii colectaţi de la populaţie prin taxe şi impozite şi care, în mod normal, au o altă destinaţie: sănătate, învăţământ, investiţii…

Din 2005 până în prezent, România trece, vară de vară, prin inundaţii catastrofale care au lovit toate regiunile ţării. Nu reuşim să ne învăţăm minte că natura dezlănţuită nu poate fi controlată, dar că avem totuşi nişte mijloace să reducem pierderile suferite de populaţie în astfel de situaţii. Şi acestea sunt:

– Interdicţia de a construi lângă cursurile de apă indiferent de mărimea acestora;
– Actualizarea hărţilor de risc, dar întocmirea lor trebuie făcută la faţa locului şi nu din birouri;
– Atragerea fondurilor europene de către Ministerul Mediului, necesare lucrărilor de infrastructură şi elaborarea unui plan naţional de lucrări pe termen scurt şi mediu;
– Împădurirea rapidă şi masivă a tuturor zonelor defrişate abuziv şi ilegal şi introducerea furtului de materie lemnoasă la infracţiunea de subminare a economiei naţionale;
– Impunerea unor sancţiuni primarilor care nu verifică situaţia asigurărilor obligatorii a imobilelor etc….

Sunt măsuri minime, dar care trebuie să aducă, odată şi odată, ordine într-un sistem esenţial pentru populaţie şi care să nu mai fie o gaură neagră permanentă în bugetul de stat al României.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.