33 total views

Primarul Constantin Banacu susține că se impune o intervenție în regim de urgență și la podul peste râul Otăsău, în caz contrar peste 1000 de familii vor rămâne izolate. Lucrările de refacere a căilor de acces calamitate vor începe imediat ce în conturile primăriei vor ajunge banii repartizați de Guvern, din fondul pentru situații de urgență. Pentru a interveni în zonele critice, alesul local din Bărbătești ar avea nvoie de peste trei milioane de lei.

Banacu 2015

“Avem o alunecare de teren pe drumul spre Costești și niște lucrări la podul peste Râul Otăsău, în zona “La hotar”. Sunt lucrări urgente și ferească Dumnezeu să se întâmple ceva, pentru că s-ar întrerupe orice legătură între Bodești și Bărbătești, iar 1100 de familii ar rămâne izolate. Proiectul e făcut, așteptăm finanțarea”, a declarat primarul Constantin Banacu.

În prezent, primarul din Bărbătești s-a asociat cu omologii din Costești și Pietrari pentru a moderniza mai multe drumuri de interes local, pe sub-Măsura 7.2. Dacă proiectul va fi declarat eligibil, cele trei localități vor primi aproximativ 4 milioane de euro. Tot în această toamnă, primarul Constanrtin Banacu va depune un proiect pentru modernizarea unui drum care va lega comuna Bărbătești de Schitul Pătrunsa și Schitul Pahomie. Proiectul are o valoare de 2,5 milioane de euro.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.