Spre deosebire de alţi infractori, escrocii se caracterizează prin inteligenţă, perspicacitate, simţul observaţiei şi al oportunităţii, aptitudini cale le permit să-şi adapteze modul de operare în funcţie de situaţie şi de victimă.
Atunci când doriţi să vindeţi sau să cumpăraţi o locuinţă aveţi în vedere câteva aspecte:
– verificaţi agenţia imobiliară, la care apelaţi, la Registrul Comerţului, pentru a stabili dacă aceasta este înregistrată şi la Administraţia Financiară, cu scopul de a vă asigura că societatea în cauză desfăşoară activităţi în perioada în care dvs. solicitaţi o intermediere în domeniu;
– verificaţi, cu atenţie, legitimaţia pe care o prezintă agentul imobiliar. Un astfel de act trebuie să aibă o viză lunară sau trimestrială, să nu conţină ştersături ori modificări; poza să corespundă cu cel/cea care v-a contactat, iar conturul ştampilei să fie continuu;
– nu semnaţi documente până nu citiţi conţinutul lor (dacă nu puteţi face acest lucru, din diverse motive, apelaţi la o persoană de încredere);
– în cazul în care închiriaţi o locuinţă ocupaţi-vă personal de formalităţile privind acordarea vizei de flotant (în nici un caz nu încredinţaţi actele de proprietate altei persoane);
– nu semnaţi niciodată “în alb”, întrucât ulterior foaia respectivă poate fi completată cu un text care să contravină intereselor dvs.
– atenţie, escrocii oferă multe garanţii şi se laudă cu numeroase relaţii în instituţiile publice.
Material realizat de Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii