52 total views

Interese personale, ură, răzbunare, prostie, incompetență, hoție, lașitate, neprofesionalism, sunt substantive, expresii sau ”calități” care îi reprezintă atât pe Gutău cât și pe Rădulescu.

În urma ședinței de astăzi, 24 iulie, prezidată de prefectul Marin și care a avut ca temă situația depozitării deșeurilor din județ în lipsa unui depozit, cel de la Măldărești fiind închis cu data de 16 iulie conform Hotărârii nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, nu s-a stabilit nimic concret. În continuare județul nu are unde să depoziteze deșeurile menajere deși un operator a venit cu o soluție pe care municipiul condus de Mircia Gutău nu vrea să o accepte.

Directorul comercial Urban, Dan Ceaușescu  a punctat cel mai bine situația prezentânt o soluție  de care este nevoie în zilele următoare, dacă nu cumva de ieri, nicidecum peste o săptămână, două sau trei ori altă perioadă.

”În calitate de operatori și deținători de stație de sortare construită conform legii avem o soluție care poate să funcționeze din zilele următoare și constă în următoarea variantă: să fie declarate active toate componentele din SMID care s-au terminat – acele pubele cumpărate, cele două stații de sortare care există terminate și integrarea depozitului Fețeni în SMID. Practic, se consideră ceea ce s-a realizat până acum, bun realizat și se integrează să funcționeze nu doar când se va termina (n.r. SMID), ci acum. Depozitul de la Fețeni în ultimii doi ani nu a fost folosit și din această cauză s-a degradat, urmând să se facă acolo investiții tocmai pe principiul că nu a primit nici un deșeu, în timp ce județul s-a îngramădit cu totul la Horezu. Dar nu mai contează ce a fost. Dacă se deschide Fețeni-ul să primească deșeurile reziduale, adică cele sortate conform legii, din județ, Urban poate să treacă de la un schimb de opt ore pe zi , la foc continuu, două sau poate trei schimburi, cât o să fie nevoie, să soreteze nu numai deșeurile din Zonele 1 și 3, să sorteze și deșeurile din Sud, astfel încât tot județul colectat vine la stația Urbanului, se sortează tot deșeul din județ și numai partea reziduală, aproximativ 50%, o să ajungă la Fețeni. Nu este o cantitate foarte mare, plus că există posibilitatea ca peste 5 ani când va fi gata Roești, să preia o cantitate mai multă, iar Fețeni să revină la încărcarea de care are nevoie. Acest lucru poate funcționa de mâine sau de poimâine”.

Mircia Gutău deși spune că are o colaborare foarte bună cu Consiliul Județean, prin reprezentantul instituției, Constantin Rădulescu, ba mai mult, a participat la foarte multe evenimente alături de acesta, îl lasă acum să se facă de râs prin imposibilitatea și incompetența de a gestiona situația în care se află județul din cauza lipsei unei deponii pentru deșeurile menajere.

Rădulescu ar putea avea o discuție în acest sens cu edilul numinipiului și să ajungă la o înțelegere, ținând cont că depozitul Măldărești, timp de șase luni de zile a depozitat deșeurile râmnicenilor, depozitul existând pe teritoriul județului și acum ar trebui să îl ajute punând la dispoziție depozitul Fețeni. Dar, pentru că Rădulescu ”nu mișcă”  în fața lui Gutău și nu este un secret pentru nimeni acest lucru, nu are cum să ia atitudine oricât de mult și-ar dori. Asta înseamnă să te vinzi pentru un scaun de piele, mai ales când el îți va aduce sfârțitul pe scena politicii vâlcene.

Cât despre Gutău nu putem spune decât că ne demonstrează câtă ură are pentru operatorul de salubritate vâlcean, Urban și în loc să se gândească la binele populației își vede doar propriul interes. Depozitarea deșeurilor menajere ale municipiului, prin incompetența celor care au întocmit și aprobat un caiet de sarcini cu dedicație, a costat și va mai costa râmnicenii un supra-preț pe care aceștia au fost efectiv obligați să-l accepte a-l plăti operatorului actual. Gutău susține Romprest!

Încă mai așteptăm soluția pentru depozitare!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.