…deși este cam târziu! Nu cunoașteți „administrația” sponsorizărilor? Citiți proiectele CL! În martie 2025 a fost aprobat bugetul de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal – SCM, cu o valoare totală de 20.620.000 lei.
Subvenția de la bugetul local a fost de 18.600.000 lei, subvenția de la Consiliul Județean Vâlcea a fost de 600.000 lei, iar venituri proprii – 1.420.000 lei. Ulterior bugetul a fost suplimentat cu suma de 20.000 lei (sponsorizări), ajungând la valoarea totală de 20.640.000 lei. Vineri, 30 mai, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea se va întruni în ședință ordinară, iar unul din proiectele supuse aprobării este pentru rectificarea bugetului SCM. În acest sens, bugetul SCM se va suplimenta cu suma de 20.000 lei ca urmare a sponsorizării încasată de la Damila SRL. Consilierii locali vor da un vot „pentru” acestui proiect, iar bugetul SCM urcă la suma de 20.660.000 lei. Trebuie menționat că din acest buget suma de 1.735.200 lei se va aloca pentru cheltuieli de personal, iar suma de 18.924.800 lei pentru cheltuieli cu bunuri și servicii.
Multe companii din Vâlcea sunt implicate în sportul vâlcean. Concret, multe ajută cluburile sportive vâlcene, prin sponsorizări substanțiale sau mai puțin substanțiale. SCM Râmnicu Vâlcea este o instituție publică de interes local, ordonator terțiar de credite bugetare, la care finanțarea cheltuielilor curente se realizează atât din subvenția acordată din bugetul local, subvenția acordată de Consiliul Județean Vâlcea, veniturile proprii reprezentând încasări din activitățile specifice desfășurate cât și din sponsorizări. Veniturile din sponsorizări completează bugetul SCM doar după ce acestea sunt aprobate de CL. Acum, deși CS Vâlcea 1924 funcționează după același principiu, nu am regăsit, de la înființare (iunie 2022) și până în prezent, nici un proiect de hotărâre pentru aprobare sponsorizări, deși conducerea clubului anunță peste tot încasări din sponsorizări de 250.000 de euro!
În loc de concluzii,
În sportul vâlcean se întâmplă chestii neortodoxe, CJV alocă bani pentru SCM Râmnicu Vâlcea, CLM Râmnicu Vâlcea nu alocă bani pentru CS Vâlcea 1924, sponsorii CSV 1924 îl înjură public pe Gutău, CSV 1924 ar acționa ilegal ajutat de persoane influente…