Loading

Așa cum era de așteptat DNA-ul a fost sesizat în scandalul salubrizării din Vâlcea. Printre acuzații, „clonarea” autorizațiilor de mediu și o lungă listă de încălcări ale legii.

Diagnoza faptelor de corupție în care sunt implicate persoane cu putere de decizie, din Râmnicu Vâlcea, se află de astăzi pe masa DNA și DIICOT, aceștia „studiind” toate articolele de presă privind salubrizarea județului Vâlcea. Pe parcursul analizei (adrese, procese, HCJ, HCL-uri, etc) au fost identificate anumite specte cu privire la modalitatea de sesizare a faptelor de corupție săvârșite de „conducătorii” județului, fapt pentru care s-a considerat necesar să se facă în scris precizări cu privire la acest subiect. Studiul articolelor oferă o imagine a celor mai des întâlnite moduri de operare  și modalități concrete de comitere a infracțiunilor.

Au fost sesizate DNA și DIICOT cu privire la lunga serie de ilegalități comise în ultimele luni de mai mulți șefi de instituții publice din Vâlcea pentru a atribui unei anumite asocieri de firme contracte în valoare de 69 milioane euro pentru colectarea deșeurilor și administrarea Depozitului ecologic de la Roești.

Ziarul de Investigații a publicat mai multe articole despre scandalul salubrizării din Vâlcea. Este o criză provocată de o veritabilă „cavalcadă” de încălcări ale legilor pentru atribuirea unor contracte. Principalii „autori” sunt șefii administrației județului Vâlcea, șeful ADI Salubrizare Adrian Cosac, șeful ierarhic al acestuia, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, care și-au arogat dreptul de a decide atribuirea unor contracte de zeci de milioane de euro fără licitație, prin negociere, ca la tarabă.

Însă târguiala banului public nu poate funcționa în acest caz, pentru că la mijloc sunt și banii UE. În județul Vâlcea a fost construit un Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în baza unei finanțări UE de 26 milioane euro. Finanțatorii de la Bruxelles vor ca SMID-ul construit pe banii lor să fie administrat în baza unor contracte atribuite prin licitație.

Șefii din Vâlcea insistă să atribuie contractele de 69 milioane euro, fără licitație, prin „negociere. Au „împărțit” contractele „pe bucăți” ca să fie valoarea mai mică și au „negociat NFP” primele contracte, de 20 de milioane de euro, pe 2 ani, care probabil vor fi prelungite prin acte adiționale.

Beneficiarii sunt Asocierea Environment Care Waste Management SRL& Brantner Environment SRL. Cavalcada ilegalităților a continuat și după ce Curtea de Apel Pitești a anulat procedura de negociere și astfel a fost anulat contractul nr 118/06.03.2025, atribuit prin negociere.

Au fost sesizate DNA și DIICOT

Am aflat, pe surse, că în legătură cu ilegalitățile de la atribuirea contractelor de salubrizare din Vâlcea au fost sesizate, atât DNA, cât și DIICOT, adică Parchetul „Anti-mafia”. Acuzațiile vizează modul de atribuire a contractelor, dar și faptul că procedura legală de emitere a autorizațiilor de mediu, pe baza verificărilor în teren, a fost înlocuită cu decizii de transferare a autorizațiilor de la vechii titulari către Environment Care Waste Management SRL.

Respectivele fapte se referă la modul de derulare a procedurilor de negociere fără publicarea unui anunț de participare și încheierea contractelor de delegare prin concesiune a serviciilor de salubrizare constând în sortare în stația de sortare Roești, tratare mecano — biologică și operarea depozitului de la Roești, precum și a serviciilor de colectare deșeuri pe raza judetului Vâlcea.

Jonglerii cu autorizațiile la Direcția de Mediu Vâlcea

Războiul din salubrizarea din Vâlcea se poartă și prin intermediul Agenției pentru Protecția Mediului Vâlcea, care de pe 4 aprilie 2025 și-a schimbat numele în „Direcția Județeană de Mediu”. A fost o schimbare aplicată la nivel național.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Vâlcea este instituția care eliberează autorizațiile de mediu operatorilor de salubritate care colectează deșeurile din localitățile județului. Dar, „la nevoie”, DJM Vâlcea este și instituția care poate „face cărțile”, hotărând ce operatori de salubritate să realizeze sau nu colectarea, acordând sau anulând autorizațiile de mediu.

În cazul salubrizării din Vâlcea avem ambele ipostaze. Pe 1 iulie, DJM Vâlcea, condusă de directorul Alin Voicescu, a respins cererea firmei Urban SA de a-i fi reînnoită autorizația anuală pentru colectarea deșeurilor din comunele în care are contracte cu primăriile. Decizia DJM pune în practică ordinul dat primarilor de a rezilia contractele cu Romprest Energy, Urban și Brai Cata, și să încheie contracte cu noii operatori.

Dar tot DJM Vâlcea este cea care a „rezolvat”, din condei, problema autorizațiilor de care au nevoie noii operatori, Environment Care Waste Management SRLși Brantner Environment SRL pentru colectarea deșeurilor din cele 89 de localități din Vâlcea și pentru administrarea Depozitului ecologic de la Roești.

Jongleriile cu autorizații de mediu sunt de competența DNA

Nu este nicio exagerare în această afirmație. S-a ajuns în situația aberantă ca o autorizație emisă în 2020 pentru colectarea deșeurilor într-o comună cu 3.200 de locuitori să fie „transferată” la Environment Care Waste Management SRL, ca să fie valabilă pentru un județ cu 370.000 de locuitori.

„De asemenea, faptele de natură penală au ca obiect și emiterea deciziilor de transfer aferente autorizațiilor de mediu și a autorizației integrate de mediu pentru prestarea serviciilor în temeiul celor două contracte”, se spune în sesizarea adresată DNA.

CONTINUAREA ARTICOLULUI – AICI

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.