Loading

Palada: “Mii de scuze” pentru atacul la adresa lui Băsescu. Am crezut că asta e procedura

Palada: “Mii de scuze” pentru atacul la adresa lui Băsescu. Am crezut că asta e procedura

Invitat, luni seara, la Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al premierului Victor Ponta, Mirel Palada, și-a continuat ironiile la adresa președintelui Băsescu, după ce duminică, într-o postare pe Facebook, a comentat conferința de presă susținută de președinte la Cotroceni în care acesta l-a criticat pe premier afirmând, între altele, că “aşa e când îţi iei doctoratul şi nu ştii ce scrie în el”. Băsescu a mai spus și că Ponta nu înţelege Constituţia, amenințând cu un nou atac la CCR, dacă premierul nu renunţă la creşterea accizei pe combustibil.

Băsescu a “deplâns” în conferința de presă de duminică și țara, despre care a afirmat că e “apăsată” de birurile puse de premier, acesta fiind și motivul pentru care s-a arătat hotărât să trimită înapoi bugetul la Parlament.

Luni seară însă, Palada și-a cerut “mii de scuze”, arătând că el a crezut că asta este procedura în România. “Eu ştiu că Lăzăroiu, duminică seara, e pe persoană fizică, ca şi purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului. “Am crezut că asta este procedura în România”, a mai declarat acesta.

“Trebuie să-mi recunosc o oarecare greşeală, şi anume faptul că eu, ca un sociolog naiv care credea că poate să se ia după modele profesionale deja existente în această piaţă de comunicare, am zis că, dacă alte persoane de aceeaşi funcţie cu mine, cum ar fi de exemplu consilierii prezidenţiali, pot să facă această diferenţiere între stilul solemn, arid, reţinut – din postura publică şi stilul informal – practicat pe reţelele de socializare, cum au făcut-o şi Lăzăroiu, şi Oprea… Nu e vorba de precedent, eu pur şi simplu am crezut că asta este procedura în România. Acum de la dvs., primind foarte multe critici din partea opiniei publice care mi-au spus ‘Nu e bine!’, atunci mi-am dat seama că eu m-am luat după Sebastian Lăzăroiu şi nu e bine, am greşit! Şi atunci, pentru a nu mai genera discuţii suplimentare, îmi cer mii de scuze dat faptul că am adoptat această să-i spunem “normă metodologică” greşită şi că ar fi trebuit să am aceeaşi atitudine lemnoasă, ipocrită, care să nu accepte evidenţa pe Facebook. Dumincă seara credeam că sunt ca şi Sebastian Lăzăroiu, o persoană fizică. Eu ştiu că Lăzăroiu, duminică seara, e pe persoană fizică, ca şi purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea. Dar îmi dau seama că eu sunt purtător de cuvânt 27 de ore din 24, spre deosebire de ei. Şi atunci vă asigur că voi fi mult mai reţinut şi mai înţelept şi mai zen de acum încolo”, a spus Mirel Palada, în emisiunea “Realitatea zilei”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, l-a acuzat duminică pe preşedintele Traian Băsescu că ar fi “beat”. Într-o postare pe Facebook, Paladă a scris că “preşedintele e beat. Nu numai de putere”.

“Ce se poate interpreta din seara asta? Simplu: Speriat, incoerent și matrafoxat. În disperarea sa, ca un lame duck pe cale să termine sceneta, și-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute și a ieșit să acopere spațiul mediatic. “Garcon! Încă un carton la domnu’, să mai citesc aici la ziariștii care nu au economiști în redacții”. Cu mare părere de rău, cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că președintele e beat. Nu numai de putere. În seara asta, Președintele României se încurcă în asemenea hal în limbă încât concluzia e indubitabilă: îi e frică. Și pentru a-și învinge frica, și pentru a încerca să acopere cu zgomot, s-a matrafoxat. Garcon, încă un carton la domnu’. Își face curaj să respingă bugetul României, să blocheze o țară întreagă. Garcon, încă un carton la domnu’. Alcoolul dictează: După dînsul, potopul! Stai, că-l trimite și la Curtea Constituțională. Nici n-a așteptat să vină concluzia de la Parlament că știe deja că se va pune contra până la capăt. Garcon, încă un buget la domnu’”, a scris Palada pe Facebook.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.