Populismul liderului Ion Cîlea, tăiat din faşă de şefii de la centru
Alegerile organizate în primăvara acestui an de organizaţia judeţeană PSD Vâlcea vor fi reluate. Decizia şoc a venit din partea comisiei de arbitraj şi integritate morală după ce deputaţii Aurel Vlădoiu şi Vasile Bleotu au contestat modul de desemnare al vicepreşedinţilor în Biroul Permanent Judeţean. Alegerile vor fi reluate cel mai târziu la începutul lunii septembrie.
„Nu poţi să bagi toţi primarii în Biroul Permanent”
Nemulţumirea celor doi deputaţi, membri de drept în BPJ, a fost cauzată de lipsa unei selecţii prin vot deschis a celorlaţi componenţi ai forului de conducere a filialei. Astfel de la 11 membri, conform statutului, numărul celor incluşi în BPJ a crescut cu 31, preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea insistând ca toţi primarii PSD să fie admişi în Birou, fără o selecţie prin vot. „Nu a vrut să stârnească discordie între primari, dar nu poţi să bagi toţi primarii în Biroul Permanent. În primul rând, nu este statutar. Să ne uităm la liberali. Ei îşi respectă statutul. În al doilea rând sunt primari care nu au ce căuta în acest for. Ce o să ne facem când va trebui să facem selecţia pentru alegerile următoare? Din spirit de castă, primarii se vor vota între ei, iar selecţia va fi compromisă. Aşa ajungem ca unele persoane care nu ne pot reprezenta în cadrul administraţiei locale să fie în continuare susţinute de partid şi să erodeze treptat imaginea PSD în comunităţile lor. Sunt primari care nu ne reprezintă. Din punctul meu de vedere, la această oră nu mai poţi fi primar de comună fără facultate”, susţine Vasile Bleotu.
Rolul primarului se va schimba
Din perspectiva sa, deputatul Bleotu vede o întărire a rolului primarului în comunitate odată cu regionalizarea, dar şi o creştere a cerinţelor pentru cei aleşi în administraţie. „Avem nevoie de primari bine pregătiţi care pot să acceseze fondurile europene şi care vor putea să dezvolte climatul economic din comunele lor. Gândiţi-vă că odată cu regionalizarea o să dispară treptat şi unele primării. Nu se va mai face comasarea prin referendum local ci va fi cauzată de insolvenţa acestor unităţi administrative. Deja în România avem 25% din primării aproape în insolvenţă. Varianta pe care am discutato zilele cestea în comisie a fost să întărim primăriile prin alocarea unei treimi din TVA către bugetul local. Dar când într-o comună ai doar o brutărie sau un depozit de alcool şi încă două chioşcuri şi toţi fac evaziune nu ai ce să primeşti la buget. În cazul acesta, primarul ori va aplica legea pentru eradicarea evaziunii fiscale, ori va declara insolvenţa. Dacă nu vor reuşi să creeze în comune un climat economic sănătos vor rămâne fără funcţie”, explică Vasile Bleotu. Parlamentarul vâlcean consideră că aceasta ar reprezenta una dintre cele mai bune metode de reducere a evaziunii fiscale în ţară, nivelul de colectare al TVA-ului în România fiind mai redus decât la vecinilor bulgari. În exemplul prezentat de Bleotu, gradul de colectare al TVA-ului în ţara noastră este de 11 puncte procentuale, mult sub cel al bulgarilor în condiţiile în care în România, Taxa pe Valoarea Adăugată este de 24%, în timp ce în Bulgaria este de 20%. Totodată, populaţia Bulgariei este cu aproximativ 50% mai mică decât a României. Împărţirea TVA către bugete se va face după următorul algoritm: 8% către bugetele locale, 8% către bugetul regiunii şi 8% către bugetul naţional.