36 total views

Nici nu se înfiinţă bine PMP cu idea lui că promovează tineretul care nu a facut politică, că sâmbătă 7 iunie 2014, cărţile au fost date pe faţă. A fost promovat prezidenţiabil al partidului pentru cursa din noiembrie 2014, tânărul PSD-ist,…am greşit… UNPR-ist, aoleu! iar am greşit,… Consilier Prezidenţial, na… că iar am greşit,… în fine, noul înscris în PMP, Cristian Diaconescu.

Un psd-ist la PMP!!!

În aplauzele asistenţei şi a noului preşedinte al partidului, doamna Elena Udrea (fostă apropiată a PSD, mai apropiată a fostului ministru Adrian Năstase), domnul Cristian Diaconescu a jurat să răpună prezidenţiabilul psd-ist, oricare ar fi acesta şi să nu-l ia în seamă pe orice alt prezidenţiabil de dreapta care ar putea apărea.
Domnul Cristian Diaconescu consideră că PMP-ul prin efortul conjugat al trioului Traian Băsescu, Elena Udrea şi domnia sa, poate obţine cel mai bun rezultat la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Ce a uitat să precizeze domnul Diaconescu, este…de la ce capăt al podiumului ne vom uita? de la locul 1 spre locul 3, sau invers? Pentru tinerii intraţi în PMP, cu credinţa că aici îşi vor găsi un partid ce promoveaza tinerii şi ideile acestora, ne permitem să facem o prezentare a candidatului Cristian Diaconescu.

zero, zero grade…30 de grade…180 de grade!!!

Vicepreşedinte al PSD, fost ministru de externe în Guvernul Adrian Năstase, fost preşedinte al Comisiei de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD şi candidat în 2010 la preşedinţia partidului ( retras din competiţie în mod nejustificat), Cristian Diaconescu a fost la un moment dat, cea mai bună opţiune a PSD-ului pentru înlocuirea lui Adrian Năstase. Plecarea lui din Partidul Social Democrat, determinat se pare de un şantaj al lui Traian Băsescu, l-a condus pe Cristian Diaconescu în braţele Generalului Oprea, devenind prim-vicepreşedinte al UNPR. Din acest partid, Cristian Diaconescu a ajuns consilier pe probleme externe al preşedintelui Traian Băsescu şi ulterior, şef al Cancelariei Prezidenţiale. De-a lungul acestei activităţi, Cristian Diaconescu a fost un fervent apărător al doctrinei social democrate cu care se considera compatibil, iar activitatea sa în interiorul PSD-ului a fost întotdeauna apreciată de colegii săi , situaţie care i-a adus şi posturile ocupate în structurile statului. Din păcate pentru Cristian Diaconescu, această întoarcere la 180 de grade, de la centru stânga la centru dreapta, nu poate reprezenta un punct suplimentar în CV-ul său politic. Românii iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători şi mai ales pe cei care s-au pus în slujba regimului Băsescu.

O altă problemă pe care vrem să o tratăm, este Organizaţia Judeţeană Vâlcea a PMP şi liderul acesteia, Marian Mirea.

Respectabilul domn Mirea, ne-a explicat toată campania de la europarlamentare ce organizaţie nouă şi tânăra are domnia sa!…. De asemenea, venerabilul domn Mirea ne-a arătat cu mare mândrie, pe colegii săi mai tineri în ale politicii, ca fiind creatorii unei organizaţii noi şi nicidecum, transfugi de la PDL.  Se supăra groaznic domnul Mirea când, era asociat cu Organizaţia Judeţeană a PDL sau când i se spunea că echipa conducătoare a PMP la nivel naţional era în exclusivitate formată din foşti pdl-işiti.  Suntem curioşi şi acum, să ne explice domnia sa, ce se poate spune despre noul preşedinte, doamna Elena Udrea, fostă PDL, o apropiată a fostului prim ministru Adrian Năstase şi despre prezidenţiabilul PSD-UNPR- Cancelaria Prezidenţială, Cristian Diaconescu? Cum este domnul Mirea… cu oamenii noi… cu idei noi… care vor împărăţi România şi o vor duce pe… culmi noi? PMP se dovedeşte a fi de fapt, jucăria preşedintelui Traian Băsescu, unde toată lumea execută şi nu judecş, conform principiului mineresc: “noi muncim, nu gândim!”
Cum veţi explica electoratului dumneavoastră., că PMP este rampa de lansare a foştilor psd-işti, abandonaţi de partidul mamă şi reinventaţi de Traian Băsescu? Păcat, domnule Mirea, că nu aţi anticipat această mişcare şi nu aţi putut să vă delimitaţi la timp de această mascaradă, desfăşurată sâmbătă 7 iunie la Bucureşti.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.