Loading

• deputatul Vasile Bleotu este decis să îşi respecte promisiunile făcute în campania electorală parlamentară

Deputatul PSD, Vasile Bleotu, este decis ca în mandatul de parlamentar pe care l-a câştigat în urma alegerilor din decembrie să îşi îndeplinească promisiunile făcute oamenilor din Colegiul Uninominal Drăgăşani. Drăgăşeneanul, ajuns la cel de-al patrulea mandat de deputat, are un plan bine pus la punct şi va pune accent în special pe protecţia socială: “Protecţia socială va fi o prioritate pentru mine în acest mandat de parlamentar. Este foarte important ca pensiile sociale minime garantate să se dubleze în următorii patru ani, ea este în prezent de 350 de lei. Am şi propus ca după semnarea acordului preventiv cu FMI-ul care va avea loc cel mai probabil în luna iunie, să facem rectificare bugetară şi să creştem această pensie cu 50 de lei. Este o măsură pe care noi am promis-o în campania electorală şi pe care suntem obligaţi să o îndeplinim, mai ales că preţurile au crescut în ultima perioadă iar puterea de cumpărare a scăzut alarmant. Tot o prioritate pentru mine este sprijinirea construirii de parcuri industriale. Vorbim despre parcuri industriale la Drăgăşani, Bălceşti, probabil şi la Băbeni. Sunt importante pentru că ele pot absorbi forţa de muncă rămasă liberă după evenimentele care au avut loc şi vor avea loc la Oltchim. Sunt investiţii necesare pentru a dezvolta pe orizontală unele afaceri. Avem utilităţile necesare, dispunem de infrastructură şi cred că în final vom reuşi să aducem nişte investitori în aceste zone. În campania electorală am promis să modific modul de distribuire a taxei pe valoare adăugată (TVA), la nivel de judeţ, regiune şi ţară. Ca urmare a modificării Constituţiei care sperăm că va intra în vigoare undeva în luna septembrie a acestui an, să facem o iniţiativă legislativă conform căreia 8% din TVA să se ducă la localităţi, municipii oraşe, 8% la nivelul Consiliilor Judeţene şi 8% la nivel naţional. Acest lucru ar permite un nivel de colectare mi mare al TVA-ului care alături de impozitul pe profit reprezintă cam 50% din veniturile fiscale, ar cointeresa primarii şi consiliile locale şi ar crea o emulaţie şi o competiţie între primării de a atrage investitori. Cu cât vor fi mai multe activităţi, cu atât banii veniţi din TVA vor fi mai mulţi şi atunci se pot dezvolta diverse proiecte de infrastructură. Nu în ultimul rând vreau să sprijinim modificarea legislaţiei de autoritate fiscală. Vreau să facem o nouă structură din care să facă parte Vama, Poliţia de Frontieră şi Garda Financiară, tocmai pentru a ajuta la colectarea unor venituri suplimentare şi pentru a combate evaziunea fiscală care este foarte mare în special în sectorul de legume şi fructe, la alcool, la tutun şi la produse petroliere. Se vorbeşte de sume astronomice, aproape 15 miliarde de euro pe fiecare an. Cu aceşti bani se pot dubla pensiile minime încă din primul an. Vă daţi seama că 6 miliarde de euro este întreg bugetul de investiţii anual pentru România. De asemenea, în al doilea sau al treilea an de funcţionare a regiunilor, mă va preocupa adaptarea legislaţiei extrem de greoaie, stufoasă şi birocratică. Se găsesc multe inadvertenţe în funcţionarea unor ministere. Vă pot da şi un caz clar la noi în judeţ, mă refer la Apavil, care a făcut o investiţie pentru modernizarea canalizării aducţiunii de apă în care s-au cheltuit bani dar cu toate acestea multe sume care trebuiau să ajungă direct la ordonatorul principal de credite au trecut prin primărie şi plăţile s-au făcut trecând prin etape intermediare ceea ce a necesitat ca Apavil să plătească TVA către primărie ceea ce este o prostie. Şi sunt multe astfel de societăţi comerciale care au probleme de acest gen.”

“Sunt şi probleme în USL”

Parlamentarul social-democrat recunoaşte că USL nu funcţionează perfect şi că presiunile vin de la organizaţiile judeţene ale PSD şi PNL: “Sunt şi probleme pentru că în USL ar trebui ca în ministerele unde conduc miniştrii liberali sau pesedişiti, toată structura cap-coadă să fie de aceeaşi culoare politică. Asta ar permite tuturor să sesizeze unde se lucrează mai bine şi unde mai prost. Mă refer aici la criterii de performanţă, la eventuale acte de corupţie. Am susţinut şi voi susţine să se separe activitatea în ministere pentru PSD şi PNL. Eu nu am probleme în ceea ce priveşte alianţa, probabil mai sunt probleme la nivel de judeţe. Am avut., în schimb, în timpul campaniei electorale atunci când anumiţi lideri locali şi mă refer la doctorul Folea sau la doi-trei primari nu m-au ajutat. Am luat aceste mici trădări şi ca pe o invidie pentru că am câştigat detaşat toate tururile de alegeri. Şi atunci când au fost pe liste, şi acum când s-a votat uninominal. Iar eu am avut împotrivă primarul, familia sa şi toţi acoliţii săi. Dacă aceste probleme locale nu vor fi calmate, atunci şi presiunea asupra liderilor de la centru va fi una imensă şi alianţa nu va mai funcţiona. Ar fi o palmă pe care ar lua-o ambele partide mari care o formează. Orgoliile ar trebui să dispară şi ar trebui să se realizeze ceea ce s-a promis în campania electorală pentru că aşteptările sunt foarte mari.”

“E nevoie şi de oameni noi la PSD Vâlcea”

În ceea ce priveşte alegerile interne care vor avea loc la PSD Vâlcea la finele acestei luni, parlamentarul de la Drăgăşani este tranşant, îl vrea în continuare la conducere pe Ion Câlea dar spune că este nevoie şi de oameni noi în conducere: “În mare, structurile PSD vor fi menţinute şi din dorinţa de a se perpetua o conducere şi din dorinţa de a nu face rupturi la numai un an distanţă de la alegeri. Eu cred că structura PSD de la judeţ trebuie îmbunătăţită, trebuie aduşi oameni reprezentativi din zonele pe care le reprezintă, oameni care au avut rezultate politice şi au dovedit că sunt loiali faţă de PSD. Domnul Câlea merită să rămână preşedinte pentru că a avut rezultate bune şi sănătatea îi permite să fie în priză. Este o variantă încă bună pentru partid dacă şi dânsul îşi doreşte să continue. Mă repet, însă, în ceea ce priveşte restul echipei, ea trebuie înnoită şi cele şase colegii uninominale să fie reprezentate în funcţiile de conducere. De asemenea, trebuie ca după aceste alegeri să se dinamizeze anumite organizaţii şi mă refer în special la nordul judeţului şi chiar la Râmnicu Vâlcea. Ceea ce mă nemulţumeşte pe mine în ceea ce priveşte organizaţia PSD de la Drăgăşani este că nu avem autonomia pe care ne-o dorim. Mă refer în special la votul care s-a dat pentru candidatul la funcţia de primar. Votul a fost una, clasamentul altul. Pentru a nu crea o disensiune am cedat dar cu o condiţie, să continuăm într-o echipă. ”

“Am avut oferte pentru posturi importante”

Vasile Bleotu recunoaşte că a avut şi are oferte pentru posturi importante la nivel naţional dar spune că vrea să îşi termine cu bine mandatul de parlamentar: “Au fost discuţii, nu pot să neg. Am avut propunere pentru o funcţie de vicepreşedinte la o entitate bancară. De asemenea, a fost o propunere pentru vicepreşedinte sau chiar preşedinte la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Aceste lucruri depind foarte mult şi de spiritul de gaşcă adică dacă ai sau nu sprijinul organizaţiilor politice la nivel naţional. Sunt organizaţii judeţene, însă, cu o influenţă mai mare la centru, organizaţii care vor să-şi promoveze oameni în funcţii cheie la nivel naţional. Aceste funcţii nu presupun neapărat competenţă ci influenţă politică. Dacă voi avea o funcţie importantă care nu va presupune să ies din politică, voi rămâne în continuare parlamentar. Vreau să îmi termin mandatul de parlamentar. Procesul pe care eu îl am cu ANI va avea un prim termen în anul 2015. ”

“Oamenii vor locuri de muncă”

În ceea ce priveşte problemele pe care le ridică oamenii în timpul audienţelor, Bleotu spune că marea lor majoritate se plâng de lipsa locurilor de muncă: “Situaţia economico-socială a României este una foarte grea. Sunt la conducere două partide mari care au orgolii, sunt şi mici inadvertenţe. Eu am audienţe în fiecare zi de sâmbătă la sediul de parlamentar. Oamenii se plâng în special de lipsa locurilor de muncă, mulţi au probleme şi din punct de vedere medical. Sigur că menirea unui parlamentar este de a face legi şi faptul că mereu stai cu teama că ai telefoanele ascultate îţi taie din elanul pe care l-ai avea să mai dai anumite telefoane la anumite instituţii, firme sau companii pentru a-i ajuta pe oameni să se angajeze. Eu fac astfel de gesturi pentru că nu văd nimic rău în asta, oricum omul va fi angajat dacă va corespunde cerinţelor nu dacă e frumos sau deştept.

Distribuie

Un comentariu

  1. sintem admiratori de ziarul tau,felicitari un reportaj de-a dreptul curajos si demn de inteligenta ta,sa mergi asa inainte…ne-a placut de la inceput,esti de-a dreptul una dintre cei care inca le mai pasa de tara asta a noastra ajunsa la limita bunului simt si al rabdarii…COMPLIMENTI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.