39 total views

Ieri a avut loc prima conferinţă de presă a campaniei electorale pentru prezidenţiale, a Partidului Social Democrat, susţinută la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vâlcea de – deputatul Constantin Rădulescu, vicepreşedintele CJV Dumitru Persu, senatorul Laurenţiu Coca, deputatul Aurel Vlădoiu şi lideri ai Partidului Conservator. Toţi aceştia au fost invitaţi să ia parte la prima conferinţă de campanie electorală pentru prezidenţiale, alături de preşedintele CJV Ion Cîlea, dar şi toată presa locală.

Motivul principal al convocării conferinţei l-a constituit sistemul de pensii, acesta fiind punctul cel mai fierbinte al campaniei electorale a PSD. Preşedintele Ion Cîlea a afirmat că este “pentru viaţa tuturor celor care, după o activitate intensă, intră în perioada de pensie”. Baza subiectului o face, ştim cu toţii, marea masă de pensionari, care în mare parte sunt abonaţi la carnetul roşu. Este normal să se pună accentul pe acest subiect, ştiind totodată, cât de sensibil este pentru pensionari, atunci când este abordat de către orice partid, până la urmă. Preşedintele CJV susţine că Ponta este singurul candidat care a mărit pensiile, în timp ce Iohannis vorbeşte în programul său de campanie despre revenirea la austeritate. Preşedintele CJV, Ion Cîlea a punctat subiectul – sistemul de pensii- pentru pensionari, dar şi pentru cei care vor urma a ieşi la pensie, spunând că: ‘’atenţie pensionarilor şi asociaţiilor de pensionari, de pericolul pe care-l reprezintă programul Iohannis în privinţa sistemului de pensii. Iohannis propune abandonarea solidarităţii pentru pensionari, statul în concepţia dânsului nemaigarantând pensiile, dacă va lua mandatul la preşedinţia României. Atenţie, că este valabil şi pentru dumneavoastră şi pentru noi toţi”, a subliniat Cîlea. Acesta a mai atras atenţia şi că programul Iohannis face mult rău prin neasigurarea pensiei, “adică nu va mai fi un drept garantat şi ca urmare fiecare va trebui să-şi creeze o pensie la privat, un bun ce va trebui cumpărat de fiecare cum va putea, adică fiecare să se descurce să-şi asigure veniturile după perioada de muncă pe care a prestat-o. Programul economic, un alt pericol al lui Iohannis, duce inevitabil la tăieri de pensii şi salarii. Programul Iohannis presupune noi datorii şi noi tăieri de pensii şi salarii, la fel cum a procedat şi Traian Băsescu”.

Victor Ponta este singurul candidat la preşedinţie care a crescut pensiile;
Victor Ponta a promis reîntregirea pensiilor şi a făcut-o;
Victor Ponta a promis indexarea pensiilor şi a făcut-o;
Victor Ponta a promis că va creşte pensiile în bugetul anului 2015, cu 5% şi cu siguranţă o va face, dacă va ieşi preşedinte!

Toate cele mai sus menţionate sunt asigurate ca realizări, ale viitorului posibil preşedinte Victor Ponta, de liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea.

Din câte am auzit, promisiunile sunt pentru atragerea electoratului din partea pensionarilor, dar pentru copiii care sunt viitorul de mâine al României, nu se face nici măcar o promisiune şi nici nu s-a făcut nimic de 20 de ani încoace. Alocaţia de stat a unui copil în perioada post-decembristă nu a crescut, cel puţin în ultimii şase ani, deloc, în condiţiile în care anul acesta la clasa I, părinţii au cumpărat abecedare, lucru nemaintâmplat până la Guvernul Ponta. Despre acest lucru, domnul preşedinte Ion Cîlea, care din câte se vede îl idolizează pe Victor Viorel Ponta, nu a spus nimic, semn că totul se opreşte doar la atragerea electoratului de partea candidatului social-democrat, Victor Viorel Ponta, din partea masei mare de pensionari. Normal…copiii nu pot VOTA! Nu-i luăm în calcul! Nu avem nevoie de ei, azi!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.