1,597 total views

Conducerea APAVIL, cu acționariat majoritar Primăria Râmnicu Vâlcea (66,..%) și Consiliul Județean (33,..%), este interpelată prin intermediul publicației noastre. Din surse sigure și alte publicații. Se insistă în a se face public, cu ajutorul nostru,  „scandalul” nesemnării contractului de finanțare cu POIM, pentru apă și canalizare la nivel de localități.

Se pare că doar așa grupul de gospodari, care ne-a apelat pentru publicarea mai multor informații și care nu dorește să se identifice, consideră că mai poate obține niște răspunsuri sau poate forța oficialii să ia atitudine să facă ceva în privința proiectului regional de apă și canalizare. Probabil, încercările lor au tot eșuat sau undeva există o lipsă de comunicare.

Mai e interesat cineva în județul Vâlcea de proiectul regional de apă și canalizare al Apavil? Ce fac acționarii și mai marii județului care controlează APAVIL pentru a accesa banii de la Bruxelles, necesari investițiilor în apă și apă uzată în județul Vâlcea? Dorm!? Nu se trezesc odată? Fac doar borduriade și taie copaci? De ce sunt dezinteresați de acest proiect? De ce nu avem acest proiect funcțional ? De ce nu e susținut APAVIL? De ce EPTISA este și ea vinovată pentru nesemnarea contractului de finanțare cu POIM?”

Iată câte întrebări, și nu numai, se pot adresa oficialilor locali, cu privire la proiectul regional pentru apă și canalizare implementat de APAVIL și nefuncțional și la această oră! Pentru toate astea, cineva a luat decizia de a ne încărca mail-ul redacției cu informații privind această situație ce trenează de foarte mult timp. În spatele „acțiunii” se află un grup degospodari din localitățile județului, un grup care dorește să știe încotro o va lua acest proiect, pentru a nu mai aștepta până la calendele grecești o rezolvare care nu va veni și atunci să preia pe cont propriu dezvoltarea localităților pe care le reprezintă.

Pe episoade, vom publica pe larg informațiile primite și explicate, dar nu înainte ca oficialii implicați – primarul municipiului – Mircia Gutău, președintele județului – Constantin Rădulescu, președintele ADI APA – Robert Schell, directorul APAVIL – Florescu Ionuț – să ne răspundă ofical la întrebările adresate în baza Legii 544/2001, pe care le vom transmite astăzi, 11 octombrie. De ce? Pentru că toți sunt acuzați de grupul de gosponari că sunt vinovați de „nereușita” proiectului regional. Toți, susține grupul, au un singur numitor comun: dezinteresul pentru absorția fondurilor nerambursabile de către APAVIL pentru a ajuta localitățile județului să depășească Evul Mediu în care se află!

Vom reveni!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.