691 total views

Pentru limpezirea şi stabilizarea vinurilor se folosesc mai multe procedee care stau la îndemâna micilor viticultori şi care nu necesită un consum material şi energetic deosebit. Dintre aceste procedee, cele mai bune rezultate au dat tratamentele vinului cu bioxid de sulf şi bentonită.

Bioxidul de sulf conservă vinul şi joacă un rol hotărâtor în păstrarea culorii şi prospeţimii acestuia. Important este să se aplice exact doza necesară. Exagerarea dozei de bioxid de sulf la vinurile de consum curent, atrage după sine modificarea gustului şi imprimă un miros respingător. Doza optimă de bioxid de sulf pentru vinurile albe de consum curent este de 25-30 mg bioxid de sulf liber/litru, iar la cele roşii, 10-15 mg bioxid de sulf liber/litru. Bentonita se foloseşte în doze de până la 200 grame/100 litri la vinurile albe şi 15-50 grame/100 litri la vinurile roşii. Bentonita se pregăteşte în felul următor: peste 100 grame bentonită se adaugă treptat 900 ml apă caldă, amestecând continuu, până nu se mai simt cocoloaşe. Se lasă în repaus până a doua zi dimineaţa, când se amestecă din nou bine. Apoi se subţiază cu vin. Operaţiunea de omogenizare în masa vinului se face energic şi rapid. Pentru menţinerea calităţii vinului, trebuie să evităm golurile în vasele de păstrare, care provoacă în ultimă instanţă oxidări accentuate, ducând la schimbarea culorii.

 

Distribuie

Un comentariu

  1. Buna ziua, as vrea sa stiu: In conditiile in care in luna decembrie cand s-a oprit vinul din fiert, la primul pritocit am pus metasulfit 25mg la 50 litri de vin,acum fiind temperaturi crescute afara, considerati ca ar fi bine sa aplic tratamentul cu bentonita? Daca da, am inteles tot, in ceea ce priveste dozajul, modul de preparare dar cum procedez a doua zi cand vreau sa-l aplic? Eu am vinul in damigene de 50 litri si nu-midau seama cum fac omogenizarea bentonitei in masa vinului, energetic si rapid. Astept cu interes sfatul dumneavoastra. Toma Gabi

Lasă un răspuns la Toma-Mihai Marius-Gabriel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.