Loading

și iată trei proiecte/programe sociale care sunt în atenția CEZ România, organizatorul acestui eveniment public ajuns la ediția a 9-a. Așadar, pe lângă bucuria de a face mișcare în aer liber, concurenții vor putea să dăruiască #energiepentrubine celor trei cauze sociale din comunitatea locală: construirea unei case de tip familial pentru 12 copii abandonați, cu sprijinul Fundației Alex Tache, renovarea Secției de Neonatologie a Spitalului de Urgență din Râmnicu Vâlcea și susținerea programului “Vreau în clasa a 9-a” al Fundației World Vision România. Ca în fiecare an, contravaloarea taxelor de participare va fi dublată de CEZ România și donată acestor proiecte.

Primii participanți din Ținutul Învingătorilor vor intra în competiție astăzi, 28 august, în cursa MTB, cu două variante de traseu scurt, de 22 km și lung, de 33 km, fiind urmați de participanții la cursa de Trail Run, duminică 29 august. Și aici vor fi parcurse două variante de traseu – scurt, de 12 km, respectiv lung, de 22 km. Cea de a 9-a ediție a Maratonului Olteniei este organizată cu sprijinul Smart Atletic și al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cărora li se alătură partenerii Platinum: Adrem și RC Europe, partenerii Silver – ALM POWER GROUP, Ciga Energy, Comranado, ELCO Power Muntenia, Țuca Zbârcea & Asociații, FOREST ELECTRO GRUP 2002, Energotech, Electroalfa, Nibaco, Elco Tg-Jiu, Hervis Sports, Venturo Investment, Fine Business Consulting, Gold Nutrition, IMSATIE DROBETA, NISEMPRA ELECTRO, Inform Lykos; Epure, Eftimie, Lizac și Asociații SCA (susținători) și alții.

Povestea Muralului din Ținutul Învingătorilor:

Ediția din 2021 a Maratonului Olteniei aduce și o surpriză tuturor locuitorilor din Râmnicu Vâlcea, în semn de recunoștință pentru istoria sportului din oraș. Sportul vâlcean a fost celebrat printr-o pictură murală pe pereții Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea.

Ne bucurăm să deschidem o nouă ediție a Maratonului Olteniei, cu aceeași #energiepentrubine și poftă de sport. Ne-am inspirat din provocările anului 2020 și din istoria sportului din Râmnicu Vâlcea. Anul acesta oferim pasionaților de sport un format mixt de concurs (curse virtuale și fizce), iar comunității locale din Râmnicu Vâlcea o creație artistică care redă spiritul învingătorilor”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.
Muralul Ținutul Învingătorilor este un colaj de trăiri și dinamism reprezentat în mai multe forme, fiind o îmbinare a multiple activități sportive cu rezultate istorice pentru Râmnicu Vâlcea. Este o pictură murală care prezintă triumful sportului în viața unui oraș care a produs mulți campioni pentru țara noastră și îndeamnă privitorii să facă sport, să își depășească propriile limite, să fie cea mai bună versiune a lor și să se simtă învingători.” – spune Cristian Scutaru, artistul care a realizat Muralul “Ținutul Învingătorilor”.
Învingătorii pasionați de sport se mai pot înscrie aici la cursele virtuale. Parcurgerea distanțelor pentru fiecare cursă trebuie realizată într-o singură sesiune, iar pentru înregistrarea curselor pe care le-au realizat, concurenții vor primi prin e-mail instrucțiunile necesare. Detaliile pentru transmiterea rezultatelor la maratonul virtual, care trebuie înregistrate până pe 30 august, ora 23:59, pot fi găsite aici.
Învingători prin fapte bune!

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.