307 total views

…modernizare drum de interes local, în comuna Crețeni, județul Vâlcea. Pentru că acest articol este redactat special pentru cetățenii comunei Crețeni, menționăm că 4, 5 milioane lei sunt 45 de miliarde lei vechi. Cu alte cuvinte, din calculele administrației, la Crețeni 1 km de drum costă 15 miliarde de lei vechi – 1, 5 milioane lei noi, în condițiile în care, primarii pe care i-am contactat pentru ne spune un preț informativ, susțin că 1 km de drum local asfaltat, cu toate cele necesare, ar costa în jur de 6 miliarde lei vechi – 600.000 lei noi.

Primarul, Spîrleanu Ion, pe lângă faptul că propune CL, vineri 18 octombrie, să aprobe un împrumut exorbitant, îndatorând primăria pentru 20 de ani, cu o rată pe care nu are cum să o suporte din bugetul local, pentru doar 3 km modernizare drum, propune un proiect de hotărâre care nu are în spate un demers anterior, cum ar fi un HCL prin care Consiliul Local să-l împuternicească mai întâi pentru demararea procedurii legale în vederea contractării unui împrumut bancar.

Mai mult, în proiectul de hotărâre nu se face referire la parcurgerea unei etape de selecție a ofertelor, unde comisia de analiză și selectare a ofertelor să declare o bancă anume ca fiind câștigătoare, în urma selecției.

În proiectul de hotărâre nu există „hotărăște”, ci tot proiect de hotărâre (vezi document atașat), iar la Art.1, 2, …nu se regăsește dobânda calculată având în vedere condițiile stabilite într-un caiet de sarcini și nici marja dobânzii de X procent oferit de bancă, procent ce trebuie să rămână fix pe perioada contractului de împrumut. Nu regăsim taxa de înscriere, modificare/prelungire, stingere AGREM, perioada de tragere, perioada de garanție, referat de aprobare, raport, cui se comunică hotărârea după adoptare și multe alte date obligatorii.

Asta se întâmplă când primarul face ce vrea, consilierii sunt pe lângă problemă, să nu spunem altceva, iar secretarul e praf, în condițiile în care avizează pentru legalitate un astfel de proiect, întocmit foarte prost. În opinia noastră, chiar dacă acest proiect va fi votat de consilieri, va fi votat degeaba, pentru că nici o bancă nu va aproba un astfel de credit care nu are în spate siguranța returnării lui. Primăria Crețeni, spune un consilier local, are un buget anual foarte mic -500.000, 600.000 mii lei, aproximativ 1800 locuitori, taxe și impozite încasate la un grad de 60..70%. Din ce va plăti Primăria rata la bancă?

Vai de lume…

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.