2,223 total views

Primarul orașului Berbești, Chelcea Vintilă este proprietar pe terenul de sub Casa de Cultură, o clădire lăsată în paragină și care se află chiar în centrul orașului. Pentru că mai sunt doar doi ani din mandat s-a gândi că e bine să vândă terenul prin Consiliul Local, să fie sigur că nu rămâne în pagubă.

La aproximativ 30 de km de înfloritorul oraș Horezu, în centrul imaginar al intersecției celor 3 importanți poli economici ai Olteniei și anume: Râmnicu Vâlcea, Craiova și Tg. Jiu, se află un alt orășel, al cărui destin pare să fie îngropat în mizerie tocmai de oamenii locului, care, rând pe rând, s-au perindat în funcții cheie ale administrației publice locale, cât și județene, condamnând la sărăcie o localitate ale cărei resurse atât naturale cât și culturale, sociale și economice, întreceau pe vremuri multe localități de top ale județului Vâlcea, în prezent aflându-se într-o perioadă continuă de involuție.

În mijlocul orașului, chiar lângă sediul primăriei Orașului Berbești, se află o construcție impunătoare, dar în ruine, care reflectă aproape în totalitate starea de fapt a acestui orășel uitat de lume și blestemat să aibă parte la conducere de oameni mânați de interese proprii, meschine și de multe ori, ascunse de ochii propriilor cetățeni.

Un personaj sinistru din punct de vedere al istoriei recente a orașului este chiar actualul edil, în persoana domnului subinginer de Petroșani (un fel de Spiru Haret al vremurilor actuale), Vintilă Chelcea. Acesta, la prima vedere, pare un personaj simpatic, care spune niște povești pseudo-tragice, despre cum, forțe malefice de la județ, ministere și chiar Uniunea Europeană, au sabotat încercările dânsului de a accesa fonduri pe proiecte europene. În realitate, lipsa unor astfel de demersuri este cauzată atât de incompetența crasă a distinsului domn Chelcea, cât și de incompetența aparatului acestuia de specialitate, numeroși angajați ai primăriei beneficiind de excursii mascate sub formă de cursuri de perfecționare, ani la rând, dar fără niciun fel de rezultat palpabil, practic, concediile estivale pe bani publici fiind o modă în rândul angajaților primăriei Berbești.

„Primarul a beneficiat de excursii pe bani publici atât în America, unde s-a plimbat pe mii de euro la o întâlnire a “oamenilor de afaceri”, cât și în Dubai, cel mai luxos oraș din Emiratele Arabe Unite. Ori, se presupune că instituțiile publice nu finanțează din bani publici stimularea spiritului de afacerist (în cazul domnului Chelcea, de samsar) ale oamenilor puși să administreze banul public”, ne explică un localnic care cunoaște dedesubturile administrație foarte bine.

Se pare că oamenii din aparatul de specialitate al primarului, funcționari publici, pentru a economisi bani publici, au fost specializați, în detrimentul șomerilor și a persoanelor defavorizate, pentru meserii ca: zidari, fierar-betoniști, patiseri, zugravi și inclusiv baby-sitteri. „Oare instituțiile județene sau naționale abilitate nu au observat că persoanele beneficiare de aceste programe de reconversie profesională ce se adresau persoanelor fără loc de muncă sau defavorizate erau chiar funcționari publici? Care în același timp erau și plătiți din bani publici și erau și stimulați financiar, fiind beneficiari ai unor programe sociale? Probabil că nu”, adaugă și domnul Mihai. Și, probabil, că tocmai din acest motiv, armata de cofetari, zidari, zugravi, croitori și baby-sitteri, a domnului Chelcea Vintilă, în timpul orelor de program presta alte activități, ce nu au niciun fel de legătură cu administrația publică. La momentul calificării funcționarilor publici ca zidari și cofetari, voia să transforme celebra Casa de Cultură în „Casă de InCultură” sau în mall, mai adaugă acesta.

Revenind la ruinele „Casei de InCultură” din chiar centrul Berbeștiului (foto atașat), deși edilul s-a laudat în fiecare an că va face ceva extraordinar acolo, anul acesta susținând căva face un centru SPA, se pare că cea mai mare realizare, a dumnealui legată de această investiție, a fost ca la doi ani de la preluarea puterii să își obțină terenul de sub această construcție, blocând astfel orice fel de investiție acolo. Orice fel de finanțare prin fonduri europene sau guvernamentale, are la bază necesitatea deținerii terenului și a construcției de către Orașul Berbești. În acest caz, acest teren, cât și altele, au fost date domnului Chelcea în anul 2010, chiar la doi ani după ce își începuse mandatul de primar al Berbeștiului.
Totuși, în zilele lui 2018, primarul Chelcea decide că ar fi bine să-și vândă terenul pe care l-a obținut în instanță, în ideea că timpul trece și următorul mandat sigur nu îi va mai aparține. Așadar, în acest sens, în tot Berbeștiul s-a dus vestea că primarul vrea să vândă, dar nu oricum, printr-un proiect de hotărâre pe care îl va supune aprobării Consiliului Local. Localnicii spun că ar cere 25 de euro pe mp. Se pare că este chiar o grabă vânzarea, pentru că după mini vacanța de 1 Mai acesta ar convoca o ședință extraordinară special pentru vânzarea imobilului-teren.

Dar, ce ne spune, astăzi, chiar primarul Chelcea despre acest teren…


„Sunt 5000 de mp și nu se poate investi nici un ban dacă nu ești proprietar, ori proprietarii nu vor să-l dea fără bani. Evaluarea nu este terminată, deci nu am un cost acum. Din cei 5000 de mp pe aproape jumătate sunt eu proprietar și pe restul alte trei familii. Este o construcție făcută după Revoluție fără acceptul nostru, iar pâmântul a fost câștigat în instanță. Dacă nu vrea Consiliul Local, nu-i o problemă, apelăm la instană.


…și ce declara în februarie altei publicații


„Este cea mai proastă investiţie care se putea face în Berbeşti. Această construcţie este valabilă în Arabia Saudită sau în deşert, are o suprafaţă imensă, în mijloc are o grădină interioară, o sală de 150 de locuri şi opt săli cu înălţimi de peste 5 metri. Am făcut un proiect pe care l-am depus pe O.G. 28, dar care a fost respins de la finanţare, în vederea transformării în Centru SPA. Dacă nu vom reuşi să transformăm această locaţie în Centru SPA unde în partea din mijloc să se poată amenaja un bazin de înot, iar sala de spectacole să o transform în teren de sport este foarte rău. Celorlalte săli amenajate ar fi bine să le dăm o utilitate necesară comunităţii. Această clădire s-a construit în 1996 şi mie îmi este ruşine când trec pe lângă ea, dar, ca să finalizăm acest mastodont avem nevoie de un milion de euro. Cu banii aceştia am putea asfalta 4 kilometri de drumuri. Chiar dacă am finaliza-o, cheltuielile de întreţinere ar fi foarte mari. Ca să încălzesc iarna o astfel de construcţie, la care se mai adaugă şi administrarea, ar fi nevoie de foarte multe miliarde de lei lunar. Mai mult, clădirea a fost transformată în Şcoală Generală, iar fondurile au fost alocate de la Ministerul Învăţământului şi din bugetul local. Această clădire este o ruşine pentru localitate. Mai mult, jumătate din construcţie este pe pământul meu, aici am avut casa. Sunt dezamăgit, dar nu cred că va veni cineva dispus să investească un milion de euro în Berbeşti”.


Și acum vă întrebăm, domnule primar Chelcea:

Când ați folosit bani din bugetul local să faceți un proiect pe OG 28 pentru realizarea unui centru SPA, ați uitat că terenul vă aparține? Cum ați făcut proiectul dacă nu aveați terenul? L-ați făcut pe persoană fizică din bani publici sau pe UAT Berbești? Ce urmăreați de fapt? Să faceți un SPA cu fonduri publice pe un teren pe care sunteți proprietar? Nu! Pentru că știați că nu se poate. Dar, poate ați avut comision din banii pe care i-ați alocat pentru întocmirea proiectului, deși știați că nu va fi aprobat.

Cine este primarul liberal care a primit girul șefului PNL, Cristian Buican, să fie și în 2016 candidatul la primăria Berbești

Este liberalul care, în anul 2010, a hotărât împreună cu mâna sa dreaptă în manevre pe bani publici, doamna contabil-sef, Rădoi Maria, să atribuie de bună-voie și nesiliți de nimeni, mai ales de lege, care pentru dânșii era facultativă, un contract de concesionare a unei suprafețe de teren de 4000 de mp, la prețul de 1 leu/mp/an, deși, conform Hotărârii Consiliului Local (și aceasta fiind facultativă pentru cei doi), pretul MINIM era de 5 lei/mp/an. Ulterior, această manevră s-a descoperit, Curtea de Conturi imputând peste un miliard și jumătate de lei vechi, prejudiciul pe o perioadă de 5 ani, celor două persoane din conducerea primăriei. Cu toate acestea, Orașul Berbești, a contestat decizia Curții de Conturi. Pe înțelesul tuturor, Curtea de Conturi a descoperit că Orașul Berbești a fost înșelat cu peste un miliard și jumătete de lei vechi și a decis recuperarea acestor bani de la cei vinovați (semnatarii contractului: Chelcea Vintilă și Rădoi Maria), dar cu toate astea, tot Primăria orașului Berbești a dat în judecată Curtea de Conturi, plătind alte mii de euro din bugetul local, pe motiv că nu voia să recupereze banii cu care fusese localitatea prejudiciată. Acest caz arată foarte clar cât de superficial este tratată corupția pe bani publici, începând de la cele mai inferioare nivele.

Pe alt mandat Chelcea girat de șeful de partid Cristian Buican

Un alt caz ce denotă administrația dezastruoasă de la nivelul localității Berbești, îl reprezintă împrumutul de aproape 60 de miliarde lei vechi, contractat de aceleași două personaje din conducerea orașului Berbești, pentru acoperirea cheltuielilor NEELIGIBILE generate de nerespectarea proiectului, a termenelor și angajamentelor însușite pentru construirea inutilului CAMPUS ȘCOLAR, în condițiile în care există și clase cu 8-9 elevi, marea majoritate fiind din Berbești și din zonele învecinate, iar cu toate acestea, orașul a fost îndatorat pe ani de zile pentru niște construcții la fel de părăsite ca și celebra Casă de “InCultură”. „Un nou control al Curții de Conturi ar trebui să stabilească oportunitatea și eficiența contractării acestui împrumut imens, pentru realizarea unui obiectiv, pe cât de inutil, pe atât de ineficient și costisitor, și cu toate acestea, nimeni nu se întreabă oare… de ce aceste cheltuieli au devenit neeligibile? Ce nu s-a respectat și de către cine? De ce localitatea a trebuit să împrumute 60 de miliarde de lei vechi pentru a realiza o investiție sortită eșecului, doar pentru a acoperi incompetența persoanelor plătite cu bani grei în cadrul acestui proiect?”, ne informează un fost consilier din zonă

Aceasta este doar o mică parte din ceea ce se întâmplă la nivelul acestei localități năpăstuite de conducea pe care a avut-o până acum, povestea, din nefericire este una mult mai lungă, mai complexă și mai negativă.

Ca o concluzie, aceștia sunt oamenii pe care îi promovează partidele, în cazul de față – PNL. Este de notorietate că primarul Chelcea Vintilă a fost, bună bucată de vreme, un client al publicațiilor locale, exact până când acestea și-au obținut contractele de publicitate pentru care au publicat neregulile. Acest obicei continuă și astăzi, dar nu la toți!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.