Săptămâna trecută, Prefectul judeţului Vâlcea, MIRCEA NADOLU, în calitate de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, a avut o întâlnire de lucru cu primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, unde a prezentat principalele măsuri care trebuie dispuse la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, înainte şi pe perioada sezonului rece 2013 – 2014
Conform ordinii de zi, la primul punct au fost prezentate principalele măsuri, respectiv :
■ întocmirea planurilor proprii de măsuri şi acţiuni specifice gestionării unor astfel de evenimente, respectiv aprobarea lor, prin hotărâre, în şedinţele extraordinare ale comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă
■ verificarea tehnicii specifice şi a stocurilor de materiale necesare acţiunilor de deszăpezire
■ identificarea unor spaţii amenajate corespunzător în vederea cazării şi hrănirii persoanelor surprinse în trafic, a celor afectate de fenomene meteorologice periculoase şi a persoanelor vulnerabile (persoane fără locuinţă, persoane vârstnice singure, copii singuri etc.)
■ cunoaşterea situaţiei cu femeile gravide cu sarcina în 7-9 luni, a persoanelor care urmează tratament de dializă sau după caz alte afecţiuni, dar şi a persoanelor defavorizate (bătrâni, familii sărace, persoane imobilizate la pat etc) în vederea monitorizării şi acordării de prim ajutor, atunci când situaţia o impune
■ identificarea şi pregătirea unor spaţii special amenajate pentru posibilitatea depozitării temporare a cantităţilor de produse ce pot fi distribuite populaţiei
■ respectarea prevederilor şi punerea în aplicare a Ordinului comun 3403/245/2012 Minsterului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerului Afacerilor Interne pentru aprobarea procedurilor de codificare a atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi a avertizărilor şi alertelor hidrologice
■ verificarea sistemelor şi mijloacelor de înştiinţare – alarmare pentru asigurarea alarmării în timp util a populaţiei din teritoriul de competenţă, asupra eventualităţii producerii unor fenomene meteorologice periculoase, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în prognozele şi avertizările transmise de instituţiile de specialitate
■ pregătirea populaţiei în scopul participării active alături de forţele specializate la acţiunile întreprinse de autorităţi pentru normalizarea situaţiei în cazul căderilor masive de precipitaţii sub formă de zăpadă prin înlăturarea nămeţilor din zonele limitrofe amplasării gospodăriilor individuale, inclusiv la operaţiunile de deblocare a uliţelor, străzilor şi a altor elemente de infrastructură care asigură accesul spre comunităţi
■ informarea şi avertizarea populaţiei cu privire la măsurile prioritare care trebuie întreprinse
■ asigurarea fluxului informaţional la nivel local şi judeţean, pentru punerea în aplicare a măsurilor de pregătire, prevenire şi răspuns cuprinse în planurile de apărare specifice
■ informarea operativă a Centrului Operaţional din cadrul ISU Vâlcea despre iminenţa producerii şi/sau producerea unor situaţii de urgenţă specifice sezonului rece.
Tot în cadrul acestei întâlniri de lucru, au fost prezentate principalele prevederi ale Ordinului nr. 2914 din 9 septembrie 2013 privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a reprezentanţilor instituţiilor prefectului şi a personalului cu funcţii de conducere şi atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din administraţia publică locală, servicii descentralizate şi deconcentrate, în perioada 2013-2016.
Potrivit acestui act normativ, pregătirea acestor categorii de personal se va realiza de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă – Ciolpani şi în centrele zonale de pregătire Bacău, Cluj-Napoca şi Craiova din subordinea acestuia, pe baza unui “Program unitar de pregătire”.
Anual, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în baza solicitărilor inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, înaintează spre aprobare Ministerului Afacerilor Interne planificarea numerică, pe categorii de personal, precum şi seriile de pregătire organizate în centrul naţional şi în centrele zonale de pregătire.
Totodată, Prefectul judeţului, în calitate de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, le-a reamintit primarilor obligaţia acestora de a organiza serviciul de permanenţă pe instituţie în cazul primirii atenţionărilor/avertizărilor hidro-meteorologice, potrivit prevederilor Ordinului MAI nr. 736/2005.