27 total views

Din patru în patru ani, persoanele care conduc localităţile se prezintă în faţa electorilor cu proiecte de dezvoltare ale acestora.

Că majoritatea acestor proiecte nu ar putea fi realizate nici în zece ani, este o altă discuţie. Important e să le ai! Însă, capacitatea primarilor de a-şi administra localităţile reiese mai clar în timpul calamităţilor. Atunci, când natura strică ordinea de drept din localităţi, primarii se comportă în două feluri:

Cei capabili încearcă, în primul rând, să refacă ceea ce se poate, cu forţa şi inteligenţa proprie. Aceştia sunt, de obicei, oamenii care nu-şi propun “ să răstoarne munţii” declarativ pentru localităţile lor; ei sunt modeşti şi lasă faptele să vorbească. Pe aceştia nu-i vom vedea făcând cozi pe la autorităţi, strigând în gura mare că nu-i jută statul sau încercând să şantajeze autorităţile cu ajutorul presei. Ei vor şti întotdeauna că o punte pietonală poate fi făcută cu mijloace proprii şi nu cu bani guvernamentali care pot să vină “la calendele greceşti”. Aceşti primari vor fi în stare să găsească la obştea locală înţelegere, pentru debitarea câtorva mc de lemn, necesari refacerii punţii pietonale, şi de asemenea, vor găsi printre localnici, meşterii pricepuţi să efectueze lucrarea în regie proprie.

Primarii mai puţin pricepuţi, vor fi cei care vor striga ca din gură de şarpe că pe ei nu-i ajută nimeni şi vor face potecă pe la autorităţile judeţene pentru obţinerea unor sume de bani, din care nu se ştie când vor putea să-şi repare pagubele. Tot ei vor fi cei care vor da informaţii denaturate despre amplitudinea pagubelor suferite de localităţile lor, în speranţa că vor putea obţine pe această cale, suplimente financiare care să le permită acoperirea propriilor neputinţe. Tot ei vor fi cei care vor pune în faţa solicitărilor, categorii socio-profesionale vulnerabile, cum ar fi, copiii şcolari sau persoanele în vârstă cu o mobilitate scăzută.

Din păcate, cea de-a doua categorie este mult mai generoasă decât prima, primarii vocali fiind mult mai numeroşi decât cei care tac şi îşi văd de treaba lor. Şi totuşi, atunci când au solicitat votul comunităţilor lor, fiecare dintre ei a spus că va fi primul gospodar al localităţii. Din păcate, foarte puţini , uneori cât degetele de la o mână, pot primi acest titlu.
‘’Săracă ţară bogată, greu te-am încercat cu conducătorii pe care ţi i-am dat!’’

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.