203 total views

…pentru servicii de pază. Special am menționat suma în lei vechi, pentru că așa îi place edilului să spună atunci când se laudă ce sume a investit în anumite lucrări, considerând că dacă spune în banii noi, nu știm adevărata valoare. Ce să faci, dacă dumnealui se adresează doar unui electorat cu o anume capacitate de percepție și care a pus o cărămidă la temelia casei, n-ai ce să faci…

Pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea a fost publicat anunțul de participare pentru procedura proprie, în conformitate cu normele procedurale interne, pentru organizarea și desfășurarea propriilor proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică ce au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice.

Anunțul implică un contract de achiziții publice pentru mai multe instituții care aparțin de Primăria Râmnicu Vâlcea, împărțite pe loturi, pentru care se va încheia câte un contract de servicii de pază. Cele 5 instituții sunt:

Direcția Administrării Domeniului Public – D.A.D.P.;

Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea – C.P.V.;

Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea – S.C.M.;

Direcția de Asistență Socială – D.A.S.;

Centrul de Permanență Fix din municipiul Râmnicu Vâlcea – C.P.F.

În „Fișa de date” pentru achiziția de servicii de pază, găsim valoarea estimată fără TVA și anume: minim 700.000 lei și maxim 1.000.000 lei.

LOT 1 – DADP – 430.000 lei – 31.12. 2020 și 570.000 lei – 30.04.2021

LOT 2 – C.P.V. Râmnicu Vâlcea – 79.000 lei – 31.12.2020 și 120.000 lei – 30.04.2021

LOT – 3 – S.C.M. Râmnicu Vâlcea – 64.000 lei – 31.12.2020 și 95.000 lei – 30.04.2021

LOT 4 – DAS – 50.000 lei – 31.12.2020 lei și 70.000 lei – 30.04.2021

LOT 5 – C.P.F. Râmnicu Vâlcea – 60.000 lei – 31.12.2020 lei și 90.000 lei – 30.04.2021

Prețurile nu conțin TVA și sunt rotunjite „cu puțin”. Potrivit art.165, alin 1, din HG 395/2016, contractele pot fi prelungite prin act adițional, motiv pentru care regăsim și calcul cu extensia la 30.04.2021.

Tot în „Fișa de date” găsim toate persoanele care răspund de această achiziție, de la primar, viceprimar, consilieri locali, până la personalul cu funcție de conducere și de execuție care face parte din instituțiile mai sus menționate și pentru care se face achiziția de servicii pază. La Capitolul „Condiții de participare” găsim cerințele pentru „capacitatea de exercitare a activității profesionale” unde acestea nu sunt deloc de ignorat, fiind chiar riguroase, solicitându-se „capacitatea economică și financiară”, „capacitatea tehnică și/sau profesională”, „experiență similară”, etc.

Modalitatea de îndeplinire implică prezentare de documente, contracte, pv-uri, recepții, documente constatatoare care confirmă că s-au prestat servicii similare în ultimii 3 ani. Informații privind asociații și/sau subcontractanții și multe alte cerințe pe care le puteți citi accesând link-ul http://www.primariavl.ro/achizitii/achizitii-publice/item/7673-servicii-de-paza-d-a-d-p-%E2%80%93-lot-1-caminul-pentru-persoane-varstnice-rm-valcea-%E2%80%93-lot-2-s-c-m-rm-valcea-%E2%80%93-lot-3-d-a-s-centrul-social-de-urgenta-%E2%80%9Cioana%E2%80%9D-%E2%80%93-lot-4-servicii-de-paza-si-protectie-centrul-de-permanenta-fix-rm-valcea-lot-5

Declarații peste declarații pe propria răspundere. Cu alte cuvinte, un teanc de hârtii. Toate acestea le-am menționat pentru a se observa că deși procedura de participare nu este deloc una simplă, anunțul este de imagine. Da, am zis bine. De imagine! De ce? Iată:

– data publicării anunțului este 22 aprilie, miercuri, ora 14:15

– data limită de primire a ofertelor este 28 aprilie, marți, ora 12:00

– 7 zile din care: 22 și 28 sunt zile pierdute

– 23, 24, 25, 26 și 27 din care 25 și 26 sunt sâmbătă și duminică

Arătam mai sus câte cerințe sunt, iar site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea, decând a fost îmbunătățit cu o altă grafică are vizualizări 0, pentru o instituție așa importantă și de unde poți să îți culegi informațiile, cum ar fi și anunțurile de participare la concursuri, achiziții, etc. Oricine poate observa, dacă răsfoiește site-ul, că nu sunt vizualizări pe nici o publicare, fie ea știre, anunț, ordinea de zi a unei ședințe, documnete, s.a.m.d.. Anunțul despre care vorbim, la ora publicării, are doar 37 vizualizări, iar documentele atașate pentru participare au descărcări care nu trec de numărul 15.

Condiții de participare riguroase, documente întocmite pe genunchi

D.A.D.P.– C.S. întocmit pe 23 martie, dată intrare în Registratura Primăriei Râmnicu Vâlcea – 27 martie, la datele de bază nu este menționat un număr de telefon, este aprobat de primar Mircia Gutău;

C.P.V. Râmnicu Vâlcea – C.S. nu are dată de întocmire și nici de intrare în Rg. P.Rm.Vl., la datele de bază este menționat numărul de fix al instituției, nu este aprobat de M.G. sau unul din viceprimari și nu are ștampila instituției;

SCM Râmnicu Vâlcea – C.S. întocmit pe 8 aprilie, număr de intrare la Rg. P.Rm.Vl., pe 10 aprilie, este aprobat de Marius Țuca, director, conține la datele de bază un număr de telefon mobil care aparține, din verificările noastre, domnului Jean Turmacu și care nu este menționat în „fișa de date” ca făcând parte din conducerea SCM și nu are ștampilă;

D.A.S. – C.S. întocmit pe 8 aprilie, număr și dată de intrare la Rg. P.Rm.Vl., 8 aprilie, este aprobat de viceprimarul Vețeleanu Ninel, la datele de bază nu este menționat un număr de telefon și este fără ștampilă;

C.P.F. Râmnicu Vâlcea – C.S. nu are dată de întocmire, nu are dată de intrare la Rg P.Rm.Vl., la datele de bază nu este menționat un număr de telefon, nu este aprobat de primar sau unul din viceprimari și nici ștampilat.

Procedura îndeplinită, 1.000.000 lei cu dedicații?! Voi ce spuneți?

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.