64 total views

Administrația Gutău intenționează să dea un nou TUN imobiliar prin achiziția unei clădiri de birouri în care dorește să-și mute anumite direcții și servicii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului.

Edilul susține că anumite  departamente își desfășoară în prezent activitatea fie în locații aflate la o distanță considerabilă de sediul Primăriei (adevărul este că Râmnicu Vâlcea = București și noi nu știm), fie în spații improprii desfășurării unor activități specifice administrației publice locale.   

Astfel, Consiliul Local Municipal, fără niciun dubiu, își va da acordul de principiu pentru achiziționarea unui imobil aflat în centrul orașului, mai exact clădirea care este cunoscută tuturor vâlcenilor ca aparținând SC Socom SA și unde își desfășoară, în prezent, activitatea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vâlcea (OCPI) și nu numai.

Deși se supune aprobării doar acordul de principiu și demararea în acest sens a procedurilor legale prin întocmirea unui Raport de expertiză tehnică de evaluare care să stabilească valoarea de piață a imobilului, urmând ca după finalizarea raportului să fie supusă aprobării eventuala achiziție, precum și prețul rezultat, totul este deja aranjat.

Societățile economice care stau în chirie în imobilul Socom, unele încep să se mute, iar altele caută de zor, iar angajații acestora știu că imobilul a fost deja vândut.

Tranzacție sigură, domnule primar! Ce acord de principiu? Hai să fim serioși. Ne-ați obișnuit care este modul de lucru pe care îl folosiți. Acționați la sigur!

Înțelegeți, dragi râmniceni, de ce s-au mărit taxele și impozitele? Acestea sunt investițiile orașului, tunurile imobiliare și dezmățul de lux din banii noștri.

Decorațiunile de la Balul Primăriei au costat 150.000 de lei

Montarea locurilor de joacă 1,3 milioane de lei

Echipamente pentru locurile de joacă 300.000 de lei

Album foto 126.000 lei

Bănci și coșuri de gunoi de 300.000 de lei…și lista poate continua.

Administrația Gutău muncește în folosul tău, râmniceanule!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.