…găsim în județul Vâlcea, suficienți. Printre ei se numără și primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac, un primar care, spunem noi, administrează eficient această localitate.
Zilele trecute, l-am găsit în mijlocul lucrărilor care se efectuează la sala de sport, alături de constructor. Cei doi purtau discuții despre realizarea obiectivului, pentru a se asigura că totul va merge bine și nu vor exista probleme pe parcursul lucrărilor. Și nu discutăm despre cele descoperite la fața locului, dar pentru asta Adrian promite că va vizita săptămânal locația unde se desfășoară lucrările și va fi extrem de atent la toate solicitările constructorului.
La alegerile locale din septembrie 2020, Adrian Cosac a obținut un nou mandat la cârma localității și vrea să aibă rezultate în ritmul primarilor performanți din județul Vâlcea. Un principal proiect prioritar în acest mandat l-a orientat către realizarea unei săli de sport despre care edilul spune că „toți cetățenii merită a se bucura de o infrastructură modernă și nu numai, pentru că toți sunt contribuabili”. Pentru acest proiect a identificat o locație specială aproape chiar de Primărie. Viitoarea sală de sport va fi polivalentă cu spații multifucnționale adaptabile multor activități sportive, dar și sociale.
Beneficiarul investiției este Compania Națională de Investiții SA (CNI), proiectantul este SC Tecon SRL și constructorul SC Hidro Salt-B-92, ambele societăți din București. Termenul de execuție al lucrărilor prevăzut în autorizație este de 36 luni, iar data începerii construcției a fost 14 iunie 2021. Autorizația de construire a fost eliberată de Primăria comunei Vlădești.
„Sala de sport cu tribuna de 102 locuri va fi realizată încât să beneficieze de ea întreaga comunitate. Clădirea va avea mai multe aspecte funcționale. Se va putea folosi atât pentru evenimente cu public cât și pentru competiții. Funcțiuni principale – sport, sala basket cu tribuna de 102 locuri, funcțiuni secundare – vestiare de schimb, funcțiuni conexe – grupuri sanitare, spații tehnice, dar și alte dotări. Clădirea sălii de sport va avea un regim de înălțime de P+1, iar aria construită va fi de 1056 mp. Sala va avea instalație de încălzire cu agent termic, clădirea va fi alimentată cu căldură dintr-o centrală termică de apă caldă”, informează edilul care spune că și-a văzut visul împlinit, dorindu-și o sală de sport în localitate încă de când era elev.
Edilul mai spune că nu a crezut vreodată că tocmai el o să construiască ceea ce-și dorea când era elev – o sală de sport !