Aglomeraţia şi agitaţia care se creează zilnic, în special în orele de vârf, atrag ca un magnet „şuţii”, adică hoţii din buzunare, poşete, genţi. De aceea trebuie să fiţi foarte atenţi pentru a evita evenimente neplăcute.
Pentru că – să spunem – de bani vă puteţi lipsi, dar gândiţi-vă la acte şi la efortul şi timpul pierdut pentru refacerea lor!
Hoţii de buzunare/genţi, atât femei cât şi bărbaţi – acţionează cel mai adesea în locuri aglomerate: pieţe, magazine, mijloace de transport în comun, în grupuri de 3-5 persoane, fiecare ştiind forte bine ce are de făcut. Unul dintre ei creează o diversiune – se împinge, de exemplu, altul, bine antrenat în acest sens, sustrage portofelul şi îl dă mai departe, la a doua sau a treia mână. Cel care sustrage portofelul are, de regulă, o haină sau o pungă/plasă cu care maschează mâna cu care „operează”.
Pentru a evita aceste evenimente, recomandăm doamnelor şi domnişoarelor să fie mai precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să o ţină în partea din faţă a corpului, lipită de haină.
De asemenea, evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare! Dacă, totuşi, aveţi asupra dvs. aceste sume, nu ţineţi toţi banii într-un singur loc!
Bărbaţii ar fi bine să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp! În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale!!
Nu purtaţi portofelul în plase! Uneori hoţii taie cu o lamă sacoşa şi veţi ajunge acasă fără bani/acte!
De asemenea în mijloacele de transport în comun sau atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!
Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele şi cheile de la casă! Dacă totuşi aţi făcut această imprudenţă şi vi s-au sustras cheile şi actele, schimbaţi de îndată sistemul de închidere a uşii locuinţei şi anunţaţi furtul actelor de identitate!
Când faceţi o plată, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi şi nu-i număraţi în văzul tuturor!
ATENŢIE!!!
Reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sesizaţi în cel mai scurt timp Poliţia la tel. 112, pe cât posibil chiar de la locul producerii faptei!
Pe această cale cerem cetăţenilor să dea dovadă de mai multă responsabilitate, încercând să acţioneze cu promptitudine în cazul în care sesizează comiterea unor astfel de fapte.
Indiferenţa nu face decât să sprijine infractorii!
Material realizat de Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii