41 total views

PSD-ul – în proporţie de 99,9%, candidatul la prezidenţiale va fi Victor Ponta. PSD-ul este un partid care îşi propulsează întotdeauna liderii în funcţiile cele mai importante din stat, dar îi şi “decapitează” dacă aceştia nu reuşesc. Exemplele, Adrian Năstase şi Mircea Geoană sunt elocvente.

Victor Viorel Ponta are avantajul că poate gestiona fondurile guvernamentale astfel încât în toamnă să sensibilizeze electorii, care de obicei se prezintă la vot: bugetarii şi pensionarii. Actuala creştere economică a României, cea mai puternică din Uniunea Europeană, coroborată cu creşterea reitingului de ţară dat de principalele agenţii de raiting , crează premiza unei veri şi toamne prolifice pentru Guvernul Ponta. Dacă nu apare între timp un mare scandal de coruptie, Victor Viorel Ponta va defila spre funcţia de Preşedinte al României.

Dreapta, emite pretenţia unui candidat comun. “Patronul” acestei idei nu este nimeni altul decât Traian Băsescu, care vrea să se erijeze într-un om din umbră al dreptei. Din această cauză, forţează prin declaraţiile publice realizarea unui front comun împotriva PSD-ului, front condus de “Mareşalul”, Elena Udrea. Varianta Emil Boc, pare a fi numai de acoperire pentru concretizarea candidaturii Elenei Udrea.
“Pohta cea pohtit” Preşedintele Traian Băsescu, nu este împărtăşită de liderul naţional Crin Antonescu, al PNL. Acesta se vede singurul reprezentant legitim al dreptei româneşti şi nu acceptă nici o incluziune a niciunui alt lider politic din dreapta eşicherului. Mai mult, Crin Antonescu i-a năruit şi visul de a deveni prim ministru al Preşedintelui Traian Băsescu, prin aruncarea în luptă a primarului Sibiului Klaus Iohannis pentru postul de prim ministru. Calculul simplu al lui Crin Antonescu vizează intrarea în turul doi al cursei prezidenţiale pentru a putea beneficia benevol de voturile electroilor de dreapta. Acest calcul s-ar putea dovedi însă greşit, pentru că Traian Băsescu nu-l va ajuta niciodată pe Crin Antonescu să devină primul om în stat.

PDL-ul aproape nu mai contează în această ecuaţie deoarece merge cu un candidat anost, fără carismă şi care vine şi dintr-un mediu urât de majoritatea românilor, respectiv – justiţie.

Este vorba de Cătălin Predoiu, fostul ministru al justiţiei în cele 8 Guverne – Boc, dar şi în guvernul Tăriceanu 2004-2008. PDL-ul îşi anulează din start orice şansă mergând la prezidenţiale cu un traseist politic, un traseist politic care a schimbat PNL-ul cu PDL-ul doar ca să rămână ministru. Cât despre aşa zisa implementare a reformei în justiţie, Cătălin Predoiu nu are în “mapa de lucru” o asemenea realizare.

În aceste condiţii există două posibilităţi: ori candidatul PSD va defila pur şi simplu la prezidenţiale, ori candidatul PNL va reuşi să mai încurce puţin jocurile, beneficiind poate de voturile electorilor de dreapta.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.