Loading

…ignorate de prefecți „ordonați” gen Florian Marin, care deși a activat doar politic, emițând ordine de prefect ce vizau controale, la ordinul binomului Gutău/Rădulescu, credea că va fi prefect pe viață.

Marin, când a plecat, nici măcar nu a predat ștafeta, noului prefect, supărat nevoie mare că a fost înlocuit de un primar, uitând că tot politic „marele” Rădulescu l-a angajat imoral și poate și ilegal, în administrația Prundeni, pentru a pupa fotoliul prefectural. A fost un prefect care nu a făcut nimic în afară de ședințe care nu au avut un rezultat în urma lor sau a vizat de legalitate hotărârile municipale, în folosul lui Gutău. Amintim doar de creșterea în continuu a tarifelor ilegale ale ROMPREST, desființarea liceelor, trecerea unei suprafețe de teren din domeniul public în domeniul privat fără o justificare temeinică.

Revenind la demisia fostului prefect, acesta ne-a mărturisit că s-a descărcat în ultima lui conferință susținută și chiar dacă cineva ar urma să se simtă atins de vorbele lui, a ținut să pună accentul pe câteva realizări extrem de importante pe care le-a făcut în acest scurt mandat, ocupat în mare parte cu pandemia covid.

„Din nefericire, așa cum știm cu toții, ultimele 6 luni de zile au fost foarte grele pentru toate instituțiile, inclusiv pentru Instituția Prefectului. A trebuit să ne luptăm cu un dușman necunoscut – prima fază pesta porcină, a doua fază covid 19. Așadar, în ultimele 6 luni ne-am concentrat pe aceste probleme, să luăm decizii cât mai bune și nu a fost ușor, a fost mult de muncă. Este adevărat că din această cauză ne-a rămas foarte puțin timp să ne ocupăm de alte probleme, dar nu le-am neglijat, nu am uitat că cetățenii au și alte probleme și am încercat să rezolvăm ce era prioritar – problemele de pe DN, din zona Cîineni, unde erau accidentele și acum nu mai sunt, dar și punerea în funcțiune a unei ambulanțe care de 7 ani zăcea în garajele DSU. Acestea fiind foarte importante, arăți că-ți pasă, sunt lucruri care erau neluate în seamă deși erau extrem de importante”, menționează Tiberiu Costea.

Mai mult, fostul prefect susține că a făcut toate demersurile pentru a se rezolva și problema heliportului la nivel de județ, care înseamnă tot prioritatea de salvare de vieți omenești. Le-a menționat în această ordine pentru că au fost cele mai importante, iar cetățenii trebuie să știe că se află în siguranță și trebuie să aibă încredere în instituții, chiar dacă nu au, spunem noi. Pentru că au existat câteva acuze în spațiul public, Costea a ținut să precizeze că în ceea ce privește actele primite pentru viza de legalitate, în speță hotărârile de la UATuri, și-a făcut pe deplin datoria și nu a ținut cont niciodată de culoarea politică.

„Venind aici mi-am făcut datoria și mulțumirea mea personală este că am depus toate eforturile necesare ca această instituție să meargă relativ bine, chiar dacă am găsit multe probleme. Un exemplu ar fi că de 7 ani de zile nu meregeau motorașele de căutare, în condițiile în care înaintea mea au fost prefecți care puteau să rezolve problema în jumătate de zi, așa cum am rezolvat-o eu. Ca idee, nu a acuza. Doar pentru că am fost comparat, că a venit un țăran de la Lungești, primar de Lungești, să ia locul unui prefect care era ordonat și bine înfipt, dar uite că probleme găsești. În încheiere îi doresc domnului prefect Fîrtat să aibă cât mai puține probleme. Și acum, loial și de bun simț ar fi ca indiferent de cel care este prefect înaintea celor care urmează să vină, să aibă bunul simț, să stea față în față și să-l privească în ochi pe cel care îl succede. Acest lucru la mine nu s-a întâmplat. Am găsit niște cheițe atârnate cu ață, adică o predare/primire de toată jena de la un prefect care, repet și nu am nimic cu dumnealui, avea ceva cu mine mereu și spunea că o să fie foarte greu. Sunt puțin răutăcios, trebuia să mă descarc și cred că ar fi făcut-o oricare ar fi fost în locul meu. Așa că am găsit de cuviință azi, să stau față în față și să predau ștafeta unui tânăr care are potențial, să rezolve tot. Îi doresc succes, putere de muncă și sănătate.

Referitor la presă, Costea consideră că „o parte m-a văzut ca pe un tip necomunicativ, mai răutăcios, dar nu am luat în seamnă, iert foarte repede, dar nu o să uit cu siguranță absolut nimic ce s-a scris despre mine. Nu o să uit nici lacrimile din ochii copiilor mei, chiar dacă am trecut și peste asta. Le doresc și celor care scriu frumos și celor care scriu urât – sănătate, spor la muncă, cerneală cât mai multă și să găsiți subiectele care sunt interesante pentru cetățeni și care vin în ajutorul lor, care vă fac cinste și onoare .

Costea nu a uitat să mulțumească tuturor lucrătorilor din IPJ Vâlcea, Jandarmilor vâlceni, DSP Vâlcea, dar și celor din sistemul medical, în mod special, pentru cum au gestionat epidemia covid.

Concluzionând, Costea Tiberiu a fost prefectul cel mai jignit și atacat de media locală de când se auzea că ar veni la prefectură, iar după ce a venit atacurile au continuat în același mod abject. Cât timp a fost primar nu a deranjat pe nimeni, când a venit la Prefectură a trezit „morții” care au început să scrie și ce lapte a supt de la mă-sa. Cu toate acestea, a rezistat atacurilor mediatice și și-a văzut de mandat, rezolvând, așa cum menționam mai sus, probleme importante cu care județul se confrunta și de 7 de zile și cel mai important – a gestionat extrem de bine pandemia covid, alături de managerul Spitalului Județean – Dan Ponoran.

Așadar, vorbim de probleme care vizau salvarea de vieți omenești, adică cel mai important lucru, în timp ce pentru Marin au primat interesele politice ale unui grup de lucru organizat. A trebuit să vină un țăran de la Lungești să salveze vieți omenești, el salvând fundul infractorilor care l-au angajat la o Primărie, la țară, pentru a putea veni la Prefectură. Costea în 7 luni de zile a făcut ordine în dezordine, iar dacă putea să mai rămână prefect sigur multe alte lucruri se mai rezolvau. Angajații deja îl regretă, spunând că un prefect ca el nu au văzut de mult timp.

Vom vedea dacă noul prefect chiar va face față și va continua să revolve ceea ce Costea a lăsat început, problema heliportului, și poate și altele, în condițiile în care principalele demersuri au fost făcute. Deși, după conferința de predare a ștafetei, Fărtat ne-a cam arătat ce poate și cam cum o să fie. Sperăm să ne înșelăm și să vedem că face față situației. Primul lui „examen” este viza de legalitate pe vânzarea celor 29 mp de la primarul Gutău către notarul Gutău, soția, document ce-l va emite și pe care îl așteptăm cu real interes.

PENTRU ALTE DETALII DE LA CONFERINȚĂ PUTEȚI VIZIONA CLIPUL ATAȘAT

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.