40 total views

La doar patru- cinci zile de la numirea nelegală a liberalei Dana Calotă în Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Vâlcea, prefectul Dumitru Cornoiu şi-a luat înapoi funcţia de preşedinte al Colegiului Psihologilor din România Filiala Vâlcea. Prefectul a supravieţuit fără ea doar câteva zile, exact perioada în care se pregătea numirea favoritei sale în comisia Consiliului Judeţean Vâlcea.

Cum era de aşteptat, lăudătorii de serviciu ai prefectului susţin că prefectul nu e incompatibil pentru că nu vrea el. Îi informăm că prefectul este incompatibil, pentru că nu şi-ar fi dat demisia pe perioada numirii nelegale a Danei Calotă în baza unei adrese false, şi pentru că un înalt funcţionar public nu are voie să deţină şi alte funcţii in asociaţii s-au organizaţii care intră într-o relaţie contractuală sau instituţională cu respectiva funcţie.

Pe înţelesul tuturor: Colegiul Psihologilor condus de Dumitru Cornoiu avizează numirea psihologilor în diverse comisii din cadrul instituţiilor statului, cât şi la angajarea în instituţiile subordonate CJ, deci a statului. Prefectul, adică tot Dumitru Cornoiu, avizează legalitatea actelor emise de instituţiile care au angajat psihologi în baza adreselor emise de Colegiul Psihologilor, de el. Nu mai spunem că tot Colegiul Psihologilor eliberează pe bani atestatele pe diverse specializări. În concluzie, este o organizaţie juridică privată, care oferă forţă de muncă şi pentru instituţiile subordonate Prefecturii Vâlcea. Sperăm că s-a înţeles cum stă treaba cu incompatibilitatea, iar de săptămâna trecută prefectul Cornoiu e din nou incompatibil. Prefectul este conştient de starea de incompatibilitate, dar nu-i pasă, a precizat acest fapt într-o discuţie neoficailă: ,,cât e Oprea este vicepremier nu mă schimbă nimeni”.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.