461 total views


„Recomandarea supremă pentru un post de şef de instituţie publică: protecţie la nivel înalt în politică!”


Este de notorietate că mecanicii ocupă doar politic funcțiile de la ANAR. Deci, politicul încalcă regulile! Același politic care își bate joc de o țară întreagă. Asistăm la golănii politice și nimic altceva, iar administrativ doar ne facem că muncim, ținta fiind una de îmbogățire, a grupului de interese format în Apele Române, prin furt din banul public.

Apele Române din ce în ce mai tulbure și problemele din ministere unde se pare că se dorește schimbarea celor peste 200 de secretari de stat și subsecretari, aduc în atenție organizarea forțată (forțată pentru că ei de fapt nu vor să organizeze concursurile pentru posturile de conducere) a concursului pentru ocuparea funcției de conducere din cadrul ABA Argeș-Vedea. De când s-a anunțat concursul, Apele Române intră iar în atenția mass-media națională și locală deoarece totul se face fără respectarea normelor în vigoare, iar organizatorul – ANAR – știe acest lucru și îl aprobă.

ANAR este administrată, încă, de Sandu Victor care ocupă funcția de conducere prin decizie politică și nu datorită studiilor obligatorii care ar fi trebuit să-l încadreze pe acest fotoliu. Acesta, la bază, este șef de service auto unde are obligația pe timp de vară să pună la dispoziția angajaților APA. Ori, asta nu înseamnă că, dacă te Gospodărești și asiguri Apa angajaților, ai vechime în Gospodărirea Apelor așa cum obligă condițiile pentru ocuparea unei funcții de conducere din Contractul Individual de Muncă (CIM), condiții care sunt obligatorii, domnule Sandu, Prală, Băviță și ceilalți și pe care le încălcați fără nici cea mai mică reținere.

Cu toate că Sandu Victor cu mânuța lui a aprobat condițiile de participare, deci cunoaște obligațiile de ocupare a funcției de conducere pentru ANAR care sunt aceleași și pentru cele 11 ABA-uri, tot el este primul care le încalcă, ignorându-le și înscriindu-se la concursul de la ABA Argeș-Vedea pentru a dispărea din peisajul central, pe rol fiind foarte multe sesizări cu privire la managementul defectuos pe care îl oferă instituției și de care dispune. Toate vin cu concursul eminenței cenușii Relu Adam, cel care, la fel, încalcă orice regulă și orice lege și este de neclintit din Ape.

Așadar, coform anunț postat pe site-ul oficial al ABA Argeș-Vedea candidații erau obligați să aibă studii superioare de construcții hidrotehnice, hidroenergetică, energetică, îmbunătățiri funciare, ingineria mediului, construcții civile, industriale și agricole, căi ferate, drumuri și poduri, dar și 10 ani vechime în specialitatea studiilor din care 5 ani în domeniul gospodăririi apelor.

Concursul este amânat, iar măsurile obiective sunt de fapt, negocierile politice, dar mai ales „tupeul” lui Adrian Moisescu de a face demersuri la un nivel avansat împotriva contracandidatului său, în care sesizează că:


Președintele Comisiei de Examinare, cel care trebuie să propună subiectele de examen și mai apoi să le controleze și de asemenea, să și verifice și să accepte dosarele de concurs, este un subaltern al candidatului Victor Sandu (Director General A.N.A.R.) și anume, Director General Adjunct, Gheorghe Constantin Rusu, fapt ce este interzis de art.11 aliniatul c), din H.G. nr.286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Este de notorietate că domnul Director General A.N.A.R. este inginer mecanic (cerințele din anunțul de participare sunt (C.H., Hidroenergetica, Energetica, I.F., C.C.I.A, Ingineria Mediului, C.F.D.P), dânsul neavând o experiență de 5 ani în Gospodărirea Apelor așa cum sunt cerințele din anunțul de participare, fiind angajat de aproximativ 2 ani în A.N.A.R., cu Ordin de Ministru, decizia fiind una politică și nicidecum profesională”.


Moisescu susține, și pe bună dreptate, că se creează premizele unei posibile fraudări a exemenului, mai ales din perspectiva bibliografiei și a tematicii stufoase – 7000 de pagini pe care un absolvent de macanică cum este Sandu Victor nu poate să rezolve subiecte din Radu Prișcu – profesor universitar și inginer constructor de baraje român, cel mai bine cunoscut pentru proiectarea barajului Vidraru de pe râul Argeș.


În fapt, cred că prin acceptarea dosarului candidatului Victor Sandu, care nu îndeplinește condițiile de participare din anunț și care în momentul actual, îndeplinește funcția de director A.N.A.R. (angajat conform informării de mai sus).,se creează premizele unei posibile fraudări a examenului din următoarele motive: Bibliografia și tematica (aproximativ 6000 de pagini partea teoretică și aproape 1000 de pagini, partea de legislație) nu sunt compatibile cu profilul și cunoștințele dobândite de candidatul Victor Sandu, fapt ce mă face să cred, că are un REZUMAT al tematicii, sau că are pur și simplu subiectele. Cum ar putea de altfel, un absolvent de Mecanică, să rezolve subiecte din Radu Priscu, Cioc, Dumitrescu, Manoliu sau Popovici, Stematiu, Sirghiuta, Abdulamit, Drobot”.


Mai mult, asta nu l-a împiedicat pe Sandu să candideze pentru funcția de director ABA Argeș-Vedea, fără a demisiona din cea de director general și nici pe Gheorghe-Constantin Rusu să-l declare admis la concurs, se mai arată în sesizarea lui Moisescu, care a contestat decizia la ANAR și la Ministerul Apelor și Pădurilor, le-a scris și membrilor Comisiei de Solutionare a Contestatiilor, ministrului Ioan Denes, Secretarei de Stat Adriana Petcu, lui Victor Sandu, contracandidatul său, lui Rusu și lui Relu Adam, iar după demersul acestuia concursul a fost amânat pe termen necunoscut, „din motive obiective”.

Băviță șef IBA – ILEGAL

Deși Băviță Daniel a asigurat, ilegal, timp de 1 an de zile interimatul ABA Olt, disperat să râmână în cadrul administrației vâlcene, dar tot pe un post decizional, organizează fraudulos concursul necesar cu ajutorul celor care l-au menținut ilegal pe perioada interimatului. Studiile necesare pentru managementul Apelor și vechimea lipsă nu a interest pe nimeni. Exact cum se vrea acum la Sandu, Băviță a candidat de unul singur şi subalternii care nu aveau voie să fie în comisie l-au declarat admis, lucru constatat într-un raport al Corpului de Control din Ministerul Mediului.

Prală Ștefan director ABA Olt – ILEGAL

Pentru Prală Ștefan probabil se urmărește același model, deși la această oră este ilegal în funcția de conducere, pentru că delegația datorită căreia asigură directoratul ABA Olt, a expirat (conform CIM – 90 de zile) pe data de 12 ianuarie 2018. În Contractul Individual de Muncă, art.8, alin (7) se precizează clar, cităm: „perioada de delegare de atribuții este de maxim 90 de zile, timp în care se va organiza concursul/examenul pentru ocuparea postului respectiv. În mod excepțional, în cazuri bine justificate, perioada de delegare de atribuții poate fi prelungită cu încă 90 de zile”.

Aici nu vorbim de nici un caz bine justificat, ci de faptul că ANAR intenționat nu organizează concursurile și asta doar pentru că cei care sunt puși politic să controleze Apele Române nu îndeplinesc condițiile obligatorii pentru care poți să ocupi o astfel de funcție. Și nimeni nu ia atitudine!

Așadar, ANAR pentru ABA Olt nu are nici cea mai mică intenție să organizeze concursul, iar Prală Ștefan pe 12 aprilie își consumă și celelalte 90 de zile. Deci, obligatoriu acesta trebuie să părăsească funcția de conducere. Dar, cum ilegal se fac toate în Apele Române, cu siguranță eminența cenușie Relu Adam va mai fabrica o prelungire, un interimat ori mai știm noi ce cu documente nejustificative. Și nimeni nu face nimic!


Patronul politic al Apelor este trezorierul roșu – Mircea Drăghici – deputat


ITM, mai sunteți în control?

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.