28 total views

Să nu piardă şi puţinul care le-a mai ramas, PPDD-iştii se dau cu PSD-ul, doar, doar să mai prindă şi ei ceva funcţii, că mă-nţelegi neicuşorule, fără funcţii suntem “morţi”. Păi ce avem? Hai să vedem ce avem. La CJ Vâlcea avem trei consilieri care nu scot o vorbă, doar din când în când, se trezeşte domnul fost procuror, Trancă, să spună ce-l taie capul, că la subiect… nu nimereşte. La Consiliul Municipal avem doi consilieri ( unul original şi unul dat afară , revenit prin hotărâre judecătorească) care sunt în aceeaşi situaţie, adică la şedinţe fac doar prezenţă, în rest “zero”….dar ei se vor în barca de salvare a PSD-ului, neicuşorule!

Se gândiră, se sfătuiră şi aşa făcură, negociază cu PSD-ul. Păi să vedem ce negociază:

La Consiliul Judeţean, ţinând cont de volumul mare de muncă impus de preşedintele Ion Cîlea, PPDD-ul poate să fie asiguratorul punerii în practică a acestor proiecte. Pentru aceasta, suntem convinşi că preşedintele Ion Cîlea nu ar avea complexe în a accepta schimbarea lui Bogdan Pistol cu unul din cei trei consilieri PPDD-işti, posibil domnul Iova, care are cunoştinţe de minerit şi oricum dă mai bine la imaginea publică de om din popor. Nu ştim cam cât ar putea înţelege domnul Iova din proiectele preşedintelui Ion Cîlea, dar e bun şi el acolo la decor, dând impresia că le înţelege. Una peste alta însă, PPDD-ul la judeţ, pe lângă pretenţia de a fi la masa centrală, trebuie să înţeleagă că-şi asumă şi programul de dezvoltare 2012-2016 al preşedintelui Ion Cîlea. Iar acesta nu glumeşte atunci când este vorba de susţinerea proiectelor pentru vâlceni, lucru pe care l-a simţit pe propria piele, liberalul Bogdan Pistol.

La Consiliul Municipal miza este oarecum schimbată. Voturile PPDD-ului trebuie să-i asigure primarului interimar impunerea punctului său de vedere pentru că, despre programe proprii, nici nu poate fi vorba. De asemenea, PPDD-ul poate tranşa disputele legate de anumite consilii de administraţie, cum ar fi cel al Apavil şi Eta. Spre deosebire de preşedintele Ion Cîlea care poate oferi postul de vicepreşedinte al lui Pistol cu largheţe PPDD-ului, Matei trebuie în primul rând să ţină cont de UNPR-işti şi de liderul acestora, Eusebiu Veţeleanu, care-şi cam doreşte postul de viceprimar al lui Vârlan. În această situaţie, Matei trebuie să găsească altă “mulţumire” pentru cei doi PPDD-işti , asta dacă îşi doreşte un parcurs triumfal prin mandatul de primar interimar, căci altfel, fără voturile PPDD-iste, însuşi domnia sa poate fi revocat.

Calculele care se fac şi se desfac, vis-a-vis de PPDD, pot arăta astfel:

La Consiliul Judeţean – PPDD este alături de PSD-UNPR, iar Bogdan Pistol pleacă din funcţia de vicepreşedinte. Dacă PPDD-ul este alături de PNL-PDL, Dumitru Persu se poate gândi la finalul mandatului de vicepreşedinte.

La Consiliul Municipal, dacă PPDD este alături de PSD-UNPR, Eduard Vârlan trece pe banca de rezervă. Dacă PPDD este alături de PNL-PDL, Ion Gigi Matei trece şi el pe banca de rezervă.

Concluzionând, dragi cititori, încurcate sunt căile Domnului şi ale USL-ului, care a produs PSD-ului mai multe pierderi decât beneficii.

 

Distribuie

Un comentariu

  1. ba ziaristii lu peste prajt!!1ppdd e regina fraierilor de acum ce o mai lalaiti …va pare rau?la judet ati gresit -o cu iova ca va fii georgescu vicepresedinte in locul lui pistol ca e cel mai serios nu are nici o pata e fost cadru militar deci nimik de reprosat ca la ceilalti doi iar la primarie preda va fii sigur viceprimar conform protocolului cu psd!pa timpul de valcea ppdd e regina la valcea!!!auguriiiiiiiiiiiiiii!!!asta la vista !!! degeab scrieti aiurea de ppdd ca ce trebuie sa se intample se va intampla cu voia sau fara voia voastra!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.