Prima zi a vizitei premierului chinez Li Keqiang la Bucureşti a marcat semnarea unor angajamente în numeroase domenii, de la cel energetic, economic şi cultural, dar şi o declaraţie comună privind aprofundarea cooperării bilaterale. Premierul chinez a venit însoțit la București de o impresionantă delegație formată din politicieni și oameni de afaceriSursa: AGERPRES
Premierul chinez Li Keqiang a sosit ieri la Bucureşti însoţit de o delegaţie oficială din care fac parte miniştri de finanţe, externe, comerţ, dezvoltare şi oameni de afaceri, reprezentanţi a 200 de companii. Primit la Palatul Victoria, acesta a semnat împreună cu premierul Ponta o serie de documente în mai multe domenii, precum cel nuclear, cultural, economic, energetic sau sanitar-veterinar.
Folosindu-se de un vechi proverb chinez, premierul Li Keqiang a comparat relaţiile româno-chineze cu un vin frumos şi aromat. “În România se spune că vinurile, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai aromate şi gustoase. Şi în China avem un proverb în care se spune că vinurile frumoase se găsesc şi pe străduţe. Dar relaţiile româno- chineze sunt ca un vin frumos şi aromat, care se găseşte nu numai pe străduţe, se găseşte şi pe bulevard”, a spus premierul chinez.
La rândul său, Victor Ponta a accentuat importanţa cooperării economice dintre cele două state. “China este un partener economic important pentru România, dar potenţialul este mult mai mare şi trebuie să dezvoltăm. M-am bucurat să văd că în primele nouă luni ale anului 2013 exporturile României au crescut cu 30%”, a spus premierul.
Tot ieri, Victor Ponta şi premierul chinez au semnat, la Palatul Victoria, o Declaraţie comună privind aprofundarea cooperării bilaterale.
Reuniunea prim-miniştrilor din Europa Centrală şi de Est şi China
Azi se va desfăşura cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China. Alături de premierul Victor Ponta şi de Premierul Consiliului de Stat al RP Chineze, Li Keqiang, la reuniunea la nivel înalt vor participa şefii de guverne ai Albaniei, Bosniei- Herţegovina, Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Estoniei, Lituaniei, Macedoniei, Muntenegrului, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei şi ministrul de externe din Letonia. În paralel, tot azi, va avea loc Forumul Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est. Miercuri, premierul chinez va susţine un discurs în Parlamentul României.
Băsescu critică “egoismul” oficialilor europeni
Vorbind despre mesajul transmis de la Bruxelles, în care se cerea ca, la Summitul China-Europa Centrală şi de Est, să nu se iasă din limitele negociate de UE, preşedintele Traian Băsescu a spus că acesta a fost “neinspirat”. “Eu cred că acest mesaj a fost neinspirat, mai ales când vine într- o ţară ca România, căreia egoismul partenerilor noştri din interiorul UE i-a răpit şansa alternativei prin Nabucco. S-a optat pentru TAP, datorită unor interese care nu sunt politice, interesul politic al UE era să dea ţărilor din această regiune o alternativă la Gazprom”, a arătat şeful statului. În ceea ce priveşte discuţiile economice cu China, Traian Băsescu a spus că ar trebui prezentate studii de fezabilitate, care să-i determine pe investitorii chinezi să ne privească cu interes.
China, un partener privilegiat
Beijingul intenţionează să-şi consolideze poziţia în spaţiul european şi pune la bătaie zeci de miliarde de dolari, destinate proiectelor de infrastructură de transport, potrivit premierului chinez Li Keqiang, citat de Adevărul. Totodată, China este dispusă să susţină statele central şi est-europene prin intermediul firmelor, care pot oferi tehnologie şi expertiză în domenii- cheie, cum este cel energetic. În acest sector, companiile chineze pot asigura dotarea cu echipamente a termocentralelor, hidrocentralelor şi centralelor nuclearelectrice europene.
În contextul vizitei premierului chinez, ambasadorul Chinei Huo Yuzhen (foto) apreciază că România are potenţialul de a deveni un partener economic şi mai important pentru China. Premierul Ponta a subliniat că îşi doreşte ca ţara noastră să fie cel mai important partener economic al Chinei în Europa. “China este pentru România un partener privilegiat”, a spus premierul.
“Armele” cu care România poate cuceri China
Agricultura, industria alimentară, industria uşoară şi cea constructoare de maşini sunt printre câştigătoarele acordurilor semnate de România cu China. Însă, cea mai mare parte a investiţiilor va fi direcţio nată către proiectele de infrastructură şi energetice.
În legătură cu valoarea lor, premierul Li Keqiang a spus că “suma este uriaşă”, fără să ofere alte detalii. Numai proiectele energetice necesită investiţii de miliarde de euro, la care se vor adăuga sume considerabile pentru cele de infrastructură, între care se evidenţiază o linie feroviară de mare viteză.
Miliarde de euro în energie Nuclearelectrica a încheiat cu China General Nuclear Power Corporation (CGN) o scrisoare de intenţie în vederea realizării reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Pentru realizarea lor este nevoie de circa 6,5 miliarde euro. Complexul Energetic Oltenia va colabora cu China Huadian Corporation pentru proiectul termoelectric de la Rovinari, investiţia minimă fiind estimată la 800 milioane euro.
Totodată, reprezentanţii Sinohydro Corporation au parafat o scrisoare de confort pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa, care necesită o investiţie de 1,16 miliarde euro. A mai fost semnat şi un acord pentru investiţii în centrale eoliene şi echipamente de export între Romanian Păunescu Corporation şi Mingyang Wind Power Group, investiţia chineză fiind de 400 de milioane de dolari. Investitorul român asigură infrastructura, iar proiectul va genera 1.300 de locuri de muncă.
S-a semnat şi un memorandum pentru sprijinirea companiei de telecomunicaţii Huawei Technologies în vederea înfiinţării unui centru regional la Bucureşti, ceea ce înseamnă crearea a 600 de locuri de muncă până în 2018. De asemenea, două companii chineze s-au arătat interesate de Oltchim.
Chinezii vor să importe alimente, băuturi alcoolice, echipamente şi utilaje industriale de la noi. Ieri s-au semnat protocoale şi pentru exportul de bovine pentru reproducţie şi exportul de carne de porc congelată. Astfel, 500.000 de Bălţate româneşti vor ajunge în China. (Simona Tapalagă)
România, o ţară cu o politică externă echilibrată
“Armele” cu care România poate cuceri China Vizita oficială a premierului chinez Li Keqiang în România va intensifica semnificativ relaţiile bilaterale şi va da un nou impuls prieteniei tradiţionale şi cooperării practice dintre cele două ţări, a comentat Cui Hongjian, director al Departamentului European din cadrul Institutului Chinez pentru Studii Internaţionale, citat de agenţia oficială Xinhua.
În acelaşi context, vicepreşedintele Institutului Chinez de Relaţii Internaţionale Contemporane, Feng Zhongping, a subliniat că România a adoptat o politică echilibrată în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor sale externe – acordând importanţă atât relaţiilor cu ţările occidentale, cât şi legăturilor cu China. La Bruxelles însă, vizita înaltului oficial chinez în România este privită cu suspiciune.
Acum câteva zile, Comisia Europeană a trimis o circulară tuturor cancelariilor europene, avertizându- le să menţină negocierile bilaterale cu Beijingul în cadrul convenit la nivel comunitar. Bruxelles-ul se teme că, în urma unor diferende comerciale cu China, ţările membre ar putea coborî ştacheta în aceste tratative bilaterale, ignorând astfel poziţia centrală a UE. Pe de altă parte, UE vrea să negocieze la nivel bilateral un acord de investiţii care să privească blocul comunitar în ansamblu.
EVZ.ro